Est News

Deputată britanică, ucisă de un activist pentru ieșirea Marii Britanii din UE. Campania pentru referendum, suspendată. David Cameron: Moartea deputatei Jo Cox este „o tragedie”

Deputata laburistă britanică Jo Cox a murit la spital după ce a fost împușcată și înjunghiată în Birstall, informează Channel 4. Ea a fost atacată în propria circumscripție de un bărbat care pare să fie favorabil ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmă surse citate de presa britanică. 

UPDATE 20:44 – Jeremy Corbyn se declară „șocat” de „atacul oribil” soldat cu moartea deputatei Jo Cox

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist britanic, s-a declarat „șocat” de „atacul oribil” soldat cu moartea deputatei laburiste Jo Cox.

„Întregul Partid Laburist și întreaga familie laburistă, de fapt întreaga țară, sunt șocați de atacul oribil soldat cu moartea deputatei Jo Cox”, a declarat Jeremy Corbyn. 

„Jo s-a aflat mulți ani în serviciul comunității și era devotată oamenilor. A lucrat pentru compania Oxfam și pentru Fundația de caritate Fondul Libertății înainte de a deveni deputat”, a adăugat Corbyn.

Deputata laburistă Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, era în stare critică după ce fusese împușcată și înjunghiată în nordul Angliei. Ea a murit la spital la câteva ore după atac.

UPDATE 19:42 – David Cameron: Moartea deputatei Jo Cox este „o tragedie”

Asasinarea deputatei laburiste Jo Cox este „o tragedie”, afirmă premierul Marii Britanii, David Cameron, care, în urma atacului, a decis anularea unei deplasări în teritoriul britanic Gibraltar.

„Asistăm la o tragedie; Jo Cox era un membru marcant al Parlamentului” britanic, a reacționat David Cameron.

UPDATE 19:02- Deputata laburistă britanică Jo Cox, împușcată și înjunghiată în nordul Angliei, a decedat.

Deputata laburistă britanică Jo Cox era în stare critică după ce a fost împușcată și înjunghiată, informează Channel 4.Campania electorală organizată înaintea referendumului pe tema apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană a fost suspendată pe parcursul zilei de joi ca reacție la tentativa de asasinare a deputatei laburiste Jo Cox.

Tabăra favorabilă ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a anunțat suspendarea campaniei electorale pe parcursul zilei de joi.

„Am auzit de vestea groaznică privind atacul care a vizat-o pe deputata Jo Cox. Gândurile mele sunt la Jo și la familia ei”, a declarat fostul primar al Londrei Boris Johnson, unul dintre liderii grupului politic care militează pentru ieșirea Marii Britanii din UE. 

Potrivit presei britanice, Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, membră a Partidului Laburist, a fost atacată în circumscripția sa electorală, în localitatea Birstall, situată în apropierea orașului Leeds.

În același incident a fost înjunghiat un bărbat de circa 40 de ani, care a suferit răni ușoare.

Potrivit unor surse citate de site-ul agenției Reuters, Jo Cox, membră a Camerei Comunelor, este în stare critică.

Nu este clar care este motivația atacului.

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost arestat preventiv în urma atacului. 

„Există un incident în Birstall”, a confirmat Poliția din comitatul West Yorkshire, fără a oferi detalii.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a exprimat „preocupare” în legătură cu tentativa de asasinare a deputatei laburiste Jo Cox.

„Sunt foarte preocupat de informațiile privind rănirea deputatei Jo Cox. Gândurile și rugăciunile noastre sunt pentru Jo și pentru familia acesteia”, a transmis premierul conservator.

Sursa; mediafax.ro

Exit mobile version