Clubul vasluian „Karate Kensei” Vaslui a cucerit marele trofeu la cea de-a șasea ediție a Cupei „Laur Polics & Adel Cost”. Vasluienii, pregătiți de Constantin Roznov, au avut evoluții deosebite, reușind chiar să cucerească întreg podiumul la masculin. De-a lungul istoriei competiției, vasluienii au cedat trofeul doar de două ori, fiind de patru ori cei mai buni. Participanții, dar și spectatorii, s-au delectat cu un maraton de arte marțiale de peste opt ore. La organizarea competiției de către clubul învingător a participat Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui care a avut rolul de gazdă, dar și Direcția Județeană de Sport și Tineret Vaslui, care a oferit medalii învingătorilor. Nu mai puțin de 112 karateka au participat la competiție, la categoriile copii, cadeți, juniori, tineret și seniori. Tecucenii s-au remarcat după ce au ocupat locurile doi și trei pe cluburi, prin C.S. „Neko-Me” și C.S.”Taiko”. C.S.”Cosmi-Kensei”Miercurea Ciuc a ocupat locul patru, C.S „Enpi” Iași s-a clasat pe cinci, iar C.S. „Karate Club” Galați a ocupat locul șase.