Migratia este principalul argument pe care sustinatorii iesirii Marii Britanii din UE se bazeaza, acestia considerand ca strainii, in special cei din statele sarace ale blocului comunitar, vin in tara lor mai mult pentru a beneficia de ajutoarele sociale de la stat, decat pentru a contribui la buget.
Iar romanii “s-au bucurat” de o atentie speciala, mai ales la inceputul anului 2014, cand Londra a ridicat restrictiile la munca pentru ultimii intrati in UE.
Sa ne amintim vehementa cu care liderul UKIP, Nigel Farage, cel care de altfel conduce tabara pro-Brexit, s-a impotrivit liberului acces al romanilor si bulgarilor la munca in Marea Britanie, propavaduind o ‘invazie” a acestora din prima zi a anului, „invazie” care nu a avut loc.
Potrivit specialistilor, un eventual Brexit nu-i va afecta foarte mult pe romani, in conditiile in care acestia au avut restrictii pe piata muncii britanice pana la 1 ianuarie 2014, iar Marea Britanie nu este o destinatie preferata pentru forta de munca din Romania.
Potrivit ultimului raport al Oficiului Britanic de Statistica, aproximativ 180.000 de romani erau inregistrati in sistemul national de asigurari sociale din Marea Britanie, in primele luni ale anului. Alte statistici dau o prezenta de aproximativ 300.000 de romani in Regatul Unit, din care doar jumatate muncesc cu acte. Cifra infima, daca ne gandim ca in Italia si Spania muncesc peste un milion de romani in fiecare dintre cele doua tari.
ONU: Romanii reprezinta doar 1,1% din imigrantii din Marea Britanie
ONU estimeaza ca romanii reprezinta doar 1,1% din imigrantii din Marea Britanie (fiind a 32-a tara dupa numarul imigrantilor din Regatul Unit). Mai mult decat atat, afluxul de emigranti din Romania a fost mai cel mai puternic intre 2010 si 2015.
Perioada relativ scurta de permanenta a acestora (comparativ cu emigrantii romani care au plecat in Germania in anii ’90) face ca legaturile culturale cu Marea Britanie sa fie relativ noi, ceea ce ar putea creste probabilitatea de intoarcere, in cazul in care piata fortei de munca din Marea Britanie se va deteriora brusc.
De asemenea, volumul remitentelor primite de Romania din Marea Britanie este relativ scazut. Pe baza unor estimari ale Bancii Mondiale, Romania a primit aproximativ 100 milioane de dolari transferuri din Marea Britanie in 2015, doar 3% din totalul intrarilor din remitente ale Romaniei. Conform acestor date, principalele surse de transfer ale Romaniei sunt Italia (29%), Spania (23%) si Germania (13%).
Prin urmare, in cazul in care Ragatul iese din UE si accesul pe piata muncii al romanilor se va face mai greu, bugetul de stat nu va avea de suferit din cauza scaderii remitentelor.
Ca si observatie cu privire la dezbaterea legata de iesirea Marii Britanii din UE, unul dintre principalele argumente ale taberei pro-Brexit este contrazis de date: UE reprezinta doar 33,7% din numarul total de emigranti din Marea Britanie.
Cum ii va afecta Brexitul pe romanii care vor sa plece la munca in Marea Britanie
In acest moment, nu se stie foarte clar cum va reglementa Marea Britanie migratia, daca cetatenii voteaza la referendumul de joi pentru iesirea din UE. Cel mai probabil, regimul imigrantilor care lucreaza deja in Regatul Unit cu acte si sunt inregistrati ca platitori de taxe si impozite va ramane neschimbat.
Modificari ar putea aparea in modul in care se va face accesul pe piata muncii pentru cetatenii UE care vor sa se angajeze in viitor, acestia avanad nevoie, cel mai probabil, de permis de munca. Cu alte cuvinte, romanii se vor intoarce cu doi ani si jumatate in urma.
Marea Britanie a fost una dintre foarte putinele tari UE care a mentinut restrictiile la munca (si, in consecinta, necesitatea permisului de munca) pentru romani si bulgari timp de 7 ani dupa intrarea celor doua tari in UE, perioada maxima permisa de Tratatul de Aderare.
Este de asteptat, totdata, ca, in cazul in care Regatul nu va mai face parte din UE, Londra sa incheie o serie de acorduri cu blocul comunitar (asemeni Elvetiei), care sa faciliteze accesul la Spatiul Economic European si accesul migrantilor din UE pe piata muncii britanice.
Sursa; incont.stirileprotv.ro