de Daniel MICU
Printre cele opt vieți răpuse de caniculă în județul Vaslui, în ultimele două zile, este și cea a lui Adrian Bostan, din satul Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, angajatul unei mori din zona. El a fost adus acasa cu masina de un coleg si lasat pe marginea drumului. Barbatul abia respira si, in scurt timp, a murit. Oamenii sunt revoltati si spun ca daca ar fi fost dus direct la spital sau ar fi fost chemata imediat ambulanta, barbatul ar fi supravietuit. Politia a inceput o ancheta.
Oamenii sunt revoltati si spun ca barbatul, tatal a doi copii, ambii ingineri, a murit cu zile si ca daca s-ar fi intervenit la timp, ar fi avut o sansa.
”A plecat la serviciu dimineata. O masina l-a adus si l-a lasat. Era aproape terminat. Am sunat salvarea. Cand a venit, a constatat decesul. Probabil de la căldură, că nu îl știm cu vreo boală”, povestește o vecină.
”Era un om la locul lui. Glumet, isi vedea de treaba lui. Se ducea la treaba dimineata. Il vedeam. Era respectabil. Om cuminte. Dar… caldura și efortul te doboară. Dar daca au vazut ca îi este rău, îl puteau duce la spital. Ei l-au adus aici si l-au aruncat in sant ca pe un caine. Cum e posibil asa ceva? Un muncitor care te slugareste! Se poate intampla sa cazi, sa ți se faca rau. Nu erau in camp. Era in unitate, aveau masini. Puteau anunta salvarea, se duceau cu masina si salvau un om”, declară o altă vecină, revoltată că cei de la firma unde lucra bărbatul l-au lăsat la marginea drumului.
Ion Soroceanu, un alt vecin, povestește că soția lui a primit un telefon de la firma unde lucra Adrian Bostan, prin care a fost anunțată că soțul său nu se simte bine și că a fost trimis cu o mașină acasă: ”Cand l-au adus cu masina era mort. A venit ambulanta in 25 minute si nu au putut face nimic. Au constatat decesul: Trebuia să fie transportat direct la spital. Daca era ajutat, nu murea, putea fi salvat. Nu era singur, nu era pe câmp. A fost mai mult abandonat decat ajutat. Păcat de el, om în floarea vârstei. Are doi copii cu facultati, destepti, a muncit sa ajunga copiii unde au ajuns, ingineri. Nu a fost salvat la timp”.
Politistii au inceput o ancheta si asteapta concluziile legistilor.