Est News

Încă un val de toxiinfecții alimentare la Puiești!

de Răzvan CĂLIN

De această dată, cinci copii și trei adulți din satul Ruși au ajuns la spitalul din Bârlad după ce au mâncat la o pomană.

Comuna Puiești revine în atenția opiniei publice cu un nou caz grav de toxiinfecție alimentară, după cel petrecut în urmă cu câteva săptămâni în satul Rotari. De această dată, nenorocirea s-a produs în alt sat component al comunei, respectiv Ruși, unde au fost semnalate până în prezent opt cazuri de persoane suspicionate cu toxiinfecție alimentară. Este vorba despre cinci copii și trei persoane adulte, care în cursul zilei de sâmbătă au participat la o pomană. Problema este că, ulterior, în cursul serii, dar și pe parcursul nopții, tot mai mulți dintre cei care au luat parte la această pomană au început să simtă foarte rău. Oamenii acuzau dureri abdominale, grețuri, vărsături și aveau scaune diareice, simptomatologie caracteristică toxiinfecțiilor alimentare. Familiile celor care se simțeau rău au apelat prin 112 la ambulanțieri, care în scurt timp au trimis la fața locului mai multe echipaje. Toți cei opt pacienți (cinci minori și trei adulți) au fost aduși și internați în Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad, unde se află sub supraveghere medicală și în momentul de față.

”Nu se știe cu exactitate ce anume s-a întâmplat, deocamdată. Din verificările pe care am apucat să le fac, pomana asta s-a ținut acasă la familia Neculai și Nadia Tănase în memoria unei vecine de a lor care a decedat și de care ei au avut grijă până a închis ochii. Oamenii i-au făcut, conform datinii creștine, o slujbă de pomenire și ospățul de rigoare. Din câte am înțeles bătrâna decedată are o singură fată care e plecată în Italia și ar fi trimis oamenilor ăștia niște bani ca să-i facă mamei ei rânduielile creștinești. Acum, nu știm ce anume nu a fost bun din mâncărurile servite. Unii spun că ar putea fi pulpele de pasăre, alții dau vina pe carnea tocată folosită la sărmăluțe. Cine știe ce anume a provocat!? Asta se va vedea în urma analizelor de laborator”, ne-a declarat Costel Moraru, primarul comunei Puiești.

Într-adevăr, pe fir au intrat și cei de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, dar și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui. Prefectul de Vaslui, Daniel Olteanu, a fost cel care a dispus ca ambele instituții să deruleze o anchetă comună în acest caz pentru a se afla cu exactitate ce anume a provocat acest noul val de toxiinfecții alimentare.

La începutul lunii în curs, chiar de Ziua Copilului, nu mai puțin de 25 de elevi ai Școlii gimnaziale din satul Rotari au ajuns în stare gravă la spitalul din Bârlad cu simptome caracteristice toxiinfecției alimentare. Toți acești minori participaseră la o masă festivă organizată la inițiativa părinților și a învățătoarei Daniela Suvac. A doua zi, copiii au început să se simtă din ce în ce mai rău, astfel încât ambulanțele au bătut cărare, transportând micuții fie la spitalul din Bârlad, fie la cel din Vaslui. Ancheta ulterioară a celor de la DSP și DSVSA Vaslui avea să ajungă la o concluzie cel puțin ciudată: de vină a fost apa din fântâna din fața școlii care în urma analizelor de laborator a reieșit că este infestată cu bacteria E.coli și bacterii coliforme. Deși apa din această fântână este folosită de oameni pentru consum de ani buni, fără ca nimeni să se fi îmbolnăvit până acum. Așteptăm să vedem care vor fi rezultatele în cazul din satul Ruși.

 

Exit mobile version