Est News

Cum l-au ajutat numerele pe Dumitru Boroș să ajungă primar, la numai câteva ore dupa ziua lui de naștere! Ce pericol susțin numerologii că l-ar paște pe noul edil-șef!

Succesul avocatului Boroș în alegerile locale, la câteva ore după ziua sa de naștere, s-a datorat electoratului dar și de vibrația numerelor care-i definesc existența. Numerologia este un domeniu care are din ce în ce mai mulți adepți, cărora li s-a confirmat importanța influenței numerelor în viața lor.

„Cifra anului personal în cazul domnului Boroș, raportată la anul 2016, este 1. Numerele arată că, anul acesta, cei cu an personal 1 își vor șlefui calitățile de lider, își vor îmbunătăți imaginea exterioară și își vor întări impactul asupra celorlalți. Vor pune în aplicare ideile și nu vor precupeți nici un efort pentru asta. Un sfat important ar fi să se ferească să fie prea agresivi, să nu se agațe de trecut și să caute mereu noi căi și obiective pe care să le realizeze. Într-un an cu cifra 9, cum este 2016, cei cu an personal 1 vor primi foarte mult”, a declarat, pentru Est News, Dumitru Scobioală, cunoscutul  numerolog din Republica Moldova

Într-un an al cifrei 9, cum este anul 2016, și cifra 7 a destinului lui Dumitru Boroș l-a ajutat să câștige competiția electorală.

„Cei care au cifra destinului 7 au o profunzime a gândirii. Nu acceptă să ia de bun ceea ce spun alții, ci verifică înainte de a crede. Calitățile spirituale și înțelepciunea apar încă din tinerețe. Sunt meticuloși și perfecționiști, nu au mulți prieteni, dar atunci când stabilesc o relație de prietenie aceasta va dura toată viața. Nu le place agitația lumii moderne. Ca defecte, cifra destinului 7 îi poate face pe posesori să se retragă în sine și să devină pesimiști”, a mai spus numerologul.

Noul edil este născut într-o zi de 4, ceea ce înseamnă că este disciplinat și responsabil, ia sarcinile în serios, atât în profesie cât și în viața particulară. Ziua nașterii mai spune despre el că ar fi un om cu principii și cu simț moral. Iubește munca, este foarte realist, trebuie să vadă mai întâi ca să creadă, vrea situații clare și construiește doar pe teren verificat și solid. Este rezervat și mândru dar nu arogant și are înțelegere pentru ceilalți. Defectele celor născuți într-o zi de 4 sunt: ușoară rigiditate și încordare, scepticism.

Cifra numelui primarului Dumitru Boroș este tot 4. Este cifra muncitorului, practic și răbdător, care pătrunde în cele mai mici detalii. Persoanele ale căror nume poartă energia vibrațională a numărului 4 sunt persoane de încredere și de ajutor, dar încăpățânate.

Aceasta este, pe scurt, din perspectivă numerologică, personalitatea celui care va conduce Bârladul în următorii patru ani. Dacă numerele au greșit sau nu, vom trăi și vom vedea… (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version