Est News

Perlele unicat ale elevilor vasluieni la proba de limba română din cadru Evaluării Naționale

de Simona MIHĂILĂ

Și în acest an, elevii vasluieni s-au întrecut pe ei înșiși la proba de limba și literatura română a Evaluării Naționale. În materie de perle bineînțeles, căci ce-ar fi un test la romănă fără perle.

Vă invităm să le savurați una câte una, pe deplin încredințați că indiferent cât de mult vă va șoca nivelul de instruire la care au ajuns autorii lor după 14 ani de carte, cei mai mulți vor deveni mâine liceeni, iar poimâine vor fi iluștrii posesori ai unor diplome de bacalaureat. Răsplătită de părinți cu multă șampanie, cu telefoane de fițe, cu un permis de conducere (cel mai adesea obținut înainte de bac), sau chiar cu vreo mașină. Ca să fie copilul în rândul lumii.

Iar copilul e cel care, de mâine încolo, va umple facebook-ul cu ”experența” lui de viață, transpusă în fraze fără cap și coadă, ce vor abunda de ”tz” în loc de ț, de â din a scris la început de cuvânt sau de pronume reflexive transformate în ortograme (î-mi în loc de îmi, î-ți, în loc de îți). E cel pe care sistemul de învățământ îl va face licean chiar dacă la Evaluare Națională nu a obținut mai mult de nota 3 și căruia îi va împopoțona existența cu diploma examenului de maturitate, deși în capul său, Eminescu și Eminem sunt cam de-o teapă.

* Rolul cratimei în ”învie-n mine” este de a arăta că copilul din poet nu era mort dea binelea.

* Genul liric are mai multe trăsături în această poezie, nu doar doă, anume că una este romantismul, a doua este că te face să plângi după copilăria perdută.

* Semnificația versurilor din strofa respectivă este că poetul are neamuri ciudate, anume că frații lui sunt salcâmi și nu oameni obișnuiți.

* Ân timp ce unii oameni plâng după lucruri pierdute în copilărie care nu se mai pot ântoarce, gen jucării care nu se mai fabrică, ân această poiezie poetul duce dorul florilor de salcâmi.

*Cea mai frumoasă zonă turistică ân care me-am petrecut primii ani de viață mergând ân concedii este la mare. Acolo e toată distracția și se merită să dai toți banii.

* Cratima are rolul de a face legătura dintre personajul principal și învierea copilăriei.

* Salcâmii, florile albe năpădite de albine sunt faze din copilăria poetului care n-a avut parte din păcate de o copilărie fericită fiind condamnat să își trăiască copilăria privind copacii în loc să privească la televizor.

* Poetul nu poate să se descotorosească de imaginea copilăriei care îl bântuie doar în legătură cu salcâmii, dovadă că în timp ce copilăria lui Ion Creangă e bântuită de ”La cireșe”, alții, din zone mai sărace n-au avut parte decât de flori de salcâm pline de viespi.

* Cratima desparte două cuvinte care nu încap întregi în versuri de poezii.

* Precizez că cele mai frumoase întâmplări turistice le-am petrecut cu fratele meu mai mare la Vama Veche, unde fratele meu beia cu băieții până dimineață.

* Nu am întâmplări imaginare cu mine despre turism, dar imi imaginez că cel mai tare as vrea să merg la Nisipuri în Bulgaria.

* Cea mai mare durere a poetului acestor versuri despre salcâmi este când se gândește că copacii au fost defrișați, adică copilăria lui va dispare din amintire.

* Cea mai frumoasă amintire turistică care mi-a râmas în minte este una reală, nu imaginară, atuncia când am prins peste si am avut ce mânca.

Exit mobile version