de Răzvan CĂLIN
Ploile abundente din ultimele zile au transformat strada într-o veritabilă mlaștină, spre disperarea oamenilor care locuiesc aici. Municipalitatea dă asigurări că strada va fi reparată în cel mai scurt timp.
Bârlădenii care locuiesc pe strada Marin Lucian din cartierul Bariera Puiești sunt din nou în pragul disperării după ce ploile abundente din ultimele zile au transformat artera într-o mlaștină veritabilă. Însă, vina nu poate fi aruncată doar în cârca vremii, ci trebuie pusă mai ales pe seama modului în care echipele municipalității au înțeles să-și facă datoria.
Așa cum am mai scris în paginile cotidianului nostru, strada Marin Lucian a fost inclusă într-un proiect de extindere a canalizării menajere, lucrările fiind executate de SC AQUAVAS SA. Însă, în stilul caracteristic românesc, după ce conducta principală a fost amplasată, strada a rămas ca după un bombardament. Chipurile, ar urma ca cei de la SC RAISER SA să intervină pentru a repara strada. Când anume, nu se știe! După ce am tras un prim semnal de alarmă într-o ediție anterioară, cei de la Primăria Bârlad au avut o reacție anemică: au trimis la fața locului un utilaj care nu a făcut altceva decât să mai împrăștie odată pământul de pe stradă. Și atât, nimic altceva în plus. Un fel de, las-o bă că merge așa!
Acum, ploile abundente care au căzut și peste Bârlad au transformat această arteră într-o uliță dintr-un cătun uitat de lume. Strada e plină de un strat de noroi în care ți se afundă picioarele până dincolo de glezne, bălți și smârcuri. Practic, nici cu mașina și nici ”per pedes” nu te mai poți risca să circuli pe această stradă. Oamenii de aici s-au ”înarmat” cu cizme de cauciuc și fac echilibristică pe borduri, singurul loc prin care poți circula.
”E jale ce fel e la noi pe stradă acum. Să vină și cei de la primărie să vadă cum trăim noi, în anul 2016. Și mai plătim și taxe și impozite ca la oraș. Astea sunt condiții de oraș? Nici la țară nu mai este așa rău că au apărut sate unde toate ulițele sunt asfaltate și au trotuare cu borduri, ca în orice țară civilizată. Numai noi parcă suntem blestemați. După ce am așteptat zeci de ani să o repare, să ne pună canalizare, acum au venit, au făcut o parte din treabă și gata, s-au oprit. Au lăsat tot pământul răscolit, toată strada întoarsă pe dos și nu au mai făcut nimic”, ne-a spus cu năduf unul dintre bârlădenii care locuiesc pe strada Marin Lucian.
Alții ne-au spus că cei care au mașini nici nu au mai îndrăznit să le pornească pentru că riscau să rămână cu ele înnămolite.
”De vreo 50 de ani tot sperăm să avem și noi stradă ca oamenii, asfaltată și cu canalizare. Dar, sincer, tare mi-e teamă că nu mai apucăm să vedem așa ceva în viața asta. Când au început lucrările ne-am bucurat și ne-am zis că, gata, intrăm în rând cu lumea. Dar încă de când lucrau mi-am dat seama că lucrurile nu sunt în regulă. Păi cum, dom’le, dacă veneau o echipă de muncitori și doar doi munceau, în timp ce restul se sprijineau în cozile lopeților mai toată ziua. Așa se face treaba? Uitați-vă în ce hal e strada, cum e plină de noroi și bălți”, ne-a mai spus un localnic.
Unii dintre ei ne-au trimis la redacție inclusiv fotografii și înregistrări video făcute chiar în timpul ploilor. Imaginile surprinse sunt mai sugestive decât o mie de cuvinte.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=FtEQdzC2tTw&w=560&h=315]
Am solicitat și un punct de vedere din partea Primăriei Bârlad, care prin vocea purtătorului de cuvânt Constantin Nițuc, ne-a transmis următoarele: ”Domnul primar cunoaște bine situația din zonă și nu doar a străzii Marin Lucian. Știe că situația este jalnică în zonă. Așa că în momentul de față se analizează sursele de finanțare astfel încât strada să poată fi reparată cât mai curând”.