de Răzvan CĂLIN, Simona MIHĂILĂ
Acțiunea polițiștilor bârlădeni, derulată sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, a cuprins nu mai puțin de 19 percheziții domiciliare, atât la diferiți membri ai clanului Dura, cât și printre sportivii ce se antrenează în cadrul Fight Club Titans. Polițiștii au descins inclusiv acasă la Marian Albișor, unul din cei implicați direct în acest conflict și care, în ediția nostră de ieri, a acordat ziarului Est News prima declarație despre incidentul de sâmbătă, dar și la Marian Rădoi, ginerele lui Vasile Rădoi, șeful Poliției Locale Bârlad.
”Acțiunea a vizat, fără discriminare, toate persoanele care nu respectă legea. Cetățenii care au impresia că legea se aplică în sala de sport, pe stradă, sau pe rețelele de socializare, se înșeală amarnic. În România, legile statului sunt aplicate de către instanțele de judecată, parchet și poliție”, ne-a declarat comisarul – șef Vasile Chelaru, comandantul Poliției Bârlad.
Conflictul dintre cele două tabere escaladase foarte mult în ultimele zile. Chiar în cursul serii de marți, 28 iulie, s-a consumat o nouă altercație între indivizi de ambele părți. În același timp, pe rețelele de socializare situația devenise extrem de tensionată pentru că, mai ales cei din rândul luptătorilor MMA, începuseră să inflam
Tensiunile între cele două grupări au atins punctul culminant în noaptea de sâmbătă spre duminică, când o grupare din clanul Dura s-a încăierat într-un bar din zona Stației CFR Bârlad cu câțiva luptători MMA. În urma altercației, la Compartimentul Primire Urgențe de la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” au ajuns Robert Dura (20 de ani) și Marian Albișor (36 de ani), luptător MMA. Ulterior, acesta din urmă a declarat în exclusivitate pentru Est News că nu are cunoștință de ce a fost atacat de cei din clanul Dura și că Robert Dura ar fi încercat să-l hăcuiască cu o sabie și un cuțit.