După mai multe încercări de a se înființa la Bârlad o asociație a femeilor care să se implice în viața civică a urbei,
Întâlnirea femeilor care vor să se implice în bunul mers al orașului a avut loc la o terasă din Bârlad
„AFIR susține dezvoltarea antreprenorială, educă în acest spirit femeile și se implică în atragerea acestora către acest
Prezența la Bârlad a celor trei reprezentante AFIR a însemnat un imbold pentru bârlădencele ce vor să pună bazele unei asociații de femei care să lupte pentru interesele orașului.
„Atunci când am avut ideea înființării unei asociații de femei m-am gândit la puterea pe care o au și la seriozitatea cu care se pot implica. Scopul asociației este acela ca membrele ei să găsească oportunități pentru dezvoltarea orașului. Pot fi accesate fonduri europene cu care să ajutăm copiii, bătrânii, dar cu care să putem realiza și unele investiții. Orașul este unul eminamente cultural și mă gândesc la faptul că putem, de exemplu, reabilita unele monumente istorice aflate în paragină. Am încredere în femeile care au fost prezente la prima noastră întâlnire și care sunt deja membre fondatoare”, a declarat Mioara Timofte, inițiatoarea proiectului.
La eveniment au participat femei din toate categoriile sociale, reprezentante ale unor ONG-uri, o reprezentantă a Consiliului Județean al Elevilor Vaslui, reprezentante ale mediului de afaceri, Carolina Boroș, soția actualului primar, prezent și el la eveniment. Acesta a ținut să încurajeze inițiativa înființării unei astfel de asociații.
„Este o inițiativă lăudabilă, și vă mulțumesc din suflet că v-ați gândit la ea. Femeile participă alături de bărbați la viața societății, uneori poate chiar mai mult. Am încredere în dăruirea și în puterea lor de a face lucruri cu mai mult simț de răspundere, știut fiind faptul că sunt mai conștiincioase decât bărbații. Noi, bărbații, avem ce învăța de la ele, așa că sunt convins că prin activitatea în această asociație ne vor demonstra ce și cât pot”, a spus primarul Dumitru Boroș. (Mihaela NICULESCU)