Est News

Sportivii de la CS „Kentai Dojo” au cucerit podiumul la “Cupa Tomis Open Constanța

Bârlădenii de la Clubul Sportiv Kentai Dojo au reușit evoluții impresionante la “Cupa Tomis Open Constanta”, unde au cucerit nu mai puțin de șapte medalii. Sportivii au arătat încă o dată că stăpânesc brazilian jiu – jitsu, pentru că au reușit patru clasări pe prima poziție. De asemenea, clubul bârlădean a avut reprezentanți o dată pe locul doi și de două ori pe poziția a treia a podiumului. Au cucerit medalia de aur Rareș Diaconu, David Grăjdeanu, Ovidiu Răducanu și Patrisia Roșu. Ștefan Ursu a obținut medalia de argint, iar Maria Mocanu și Toni Calancia au luat bronzul. La startul celei de-a VI-a ediție a competiției s-au aliniat aproximativ 250 de sportivi de la 15 de cluburi din țară din orașele Bârlad, Constanța, Mangalia, București, Brasov, Ploiești Tecuci, Bacău, dar și din Republica Moldova. Competiția, din cadrul Belt League, a fost organizată de Clubul Sportiv Absolut București, președinte Tudor Mihăiță.

„Clubul Sportiv Kentai Dojo Bârlad s-a prezentat la această competitive cu un lot de șapte sportivi. Nivelul nostru de tehnică a crescut de la etapă la etapă prin muncă și sudoare. Iar în urma prestației noastre la acest concurs am reușit o performanță frumoasă, un număr de medalii pe măsură muncii noastre. Pentru noi este un rezultat senzațional faptul că am ocupat o poziție foarte bună în această competiție destul de puternică. Este de asemenea un bun prilej de a ne verifica nivelul de pregătire tehnico-tactic. Ne pregătim și pentru campionatul național de Brazilian Jiu-Jitsu (ADCC) organizat în București. Mulțumim pentru acesta invitație de a participa la acest eveniment foarte important lui Tudor Mihăiță și Nicu Vasiliu. Țin să felicit organizatorii acestei competiții, pentru o frumoasă organizare. Felicit sportivii clubului pentru că au dat dovadă că sunt niște luptători foarte buni și foarte tehnici. Doresc să adresez deosebite mulțumiri și părinților pentru deosebitul sprijin acordat”, ne-a declarat președintele C.S „Kentai Dojo”, sensei Daniel Vasilache. (George PROCA)

Exit mobile version