Prefectul Județului Vaslui, Daniel Olteanu, a fost prezent, la începutul acestei săptămâni, la lucrările Forumului Administrației Publice Locale, desfășurat la București, la Palatul Parlamentului. El a participat la comunicările în plen și la atelierele de lucru unde au fost abordate subiecte referitoare la prioritățile guvernamentale în domenii cheie, care afectează dezvoltarea durabilă a comunităților locale.
La evenimentul organizat de Guvernul Romȃniei, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, au participat președintele Romȃniei, Klaus Iohannis, prim-ministrul Dacian Cioloș și ceilalți membri ai Cabinetului, președinții structurilor asociative ale administrației publice locale, ambasadori, reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor neguvernamentale, prefecți, primari și președinți ai consiliilor județene. În deschiderea lucrărilor, premierul Dacian Cioloș a subliniat necesitatea unei viziuni integrate pentru reformarea sistemului administrativ românesc, care poate să devină un aparat de lucru funcțional și eficient prin parteneriatul activ, transparent și durabil dintre administrația centrală și cea locală. De asemenea, prim-ministrul a arătat că este important să fie relansată dezbaterea cu privire la regionalizare, astfel încât proiectul să aibă continuitate și după alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an.
În cadrul atelierelor de lucru au fost luate în discuție aspecte referitoare la dezvoltarea economică și strategiile naționale în sprijinul autorităților locale, finanțările prin fonduri europene și de la bugetul de stat pentru dezvoltarea locală și regională, direcțiile strategice în agricultură, dezvoltare rurală și valorificarea capitalului natural prin economia verde, dar și probleme legate de cadastru, amenajarea teritoriului și urbanism.
Sesiunile de comunicări în plen au vizat Strategia de Dezvoltare Teritorială a României pentru orizontul de timp 2035, cu scopul de a valorifica oportunitățile și nivelul de dezvoltare al fiecărui teritoriu, aspecte normative și efecte practice privind transparența și managementul funcției publice în administrația locală, descentralizarea, autonomia locală, Codul Administrativ și Codul de Procedură Administrativă. (G.P.)