Est News

Stupoare fără margini a șomerului de Vaslui: posesor de card pentru nimic! ”Instituțiile statului român își bat joc de noi!”

de Simona MIHĂILĂ și Bogdan RUSU

Uluire maximă în rândul șomerilor vasluieni: imediat după ce devin șomeri cu acte în regulă, ei primesc din mâna angajaților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) un card. Toți semnează un proces verbal de predare-primire, iau cardul în mână, îl întorc pe toate fețele, îl admiră (e foarte frumos și arătos), îl studiază curioși, cu inima tresăltând de speranță (o fi unul pentru niște bani cadou, din partea statului, mai știi?) și toți sfârșesc prin a întreba: dar, ce-i ăsta, doamnă? la ce folosește?

La nimic! – este răspunsul funcționarilor, care ridică din umeri fără a ști ce să le răspundă șomerilor. Și pentru ca întreaga scenă, ruptă parcă dintr-un film cu proști, să fie completă, șomerul vasluian află nu doar că respectivul card nu folosește la nimic, ci că primește acest card inutil fără niciun motiv.

”Așa e regula”, mai află șomerul vasluian de la funcționarul AJOFM. O nouă regulă, deci: șomer la Vaslui, posesor de card pentru nimic.

Acest scenariu se întâmplă aievea în județul Vaslui, zi de zi. Ca teorie, cei care citesc presa și ascultă știrile la TV știu că este vorba de Cardul Profesional European. Din sutele de șomeri care au intrat în posesia lui, niciunul nu a fost lămurit ce este cu acest card. Nu se poate spune că vina este a angajaților AJOFM, pentru că, dacă este să-i credem pe cuvânt, aceștia habar nu au. Asta spun ei, asta pricep și șomerii. Nimic mai mult.

În ultima vreme, am primit pe adresa redacției o sumedenie de mesaje în care am fost sesizați de această ”ciudățenie”. Șomerii se întreabă, pe bună, dreptate, dacă instituțiile statului își bat joc de ei.

După cum am fost informați de conducerea AJOFM Vaslui, este vorba de un proiect european. Pe acest card ar fi trebuit să se afle date privind activitatea în muncă a posesorilor, în mai multe limbi de circulație internațională, pe care beneficiarii le-ar putea folosi pentru a se angaja oriunde în UE. Din păcate, informațiile de pe acest card sunt doar în limba română. Mai mult decât atât, la nivel județean nu există cititoare de carduri, pe care le-ar putea folosi angajatorii în vederea angajării șomerilor.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) dorea ca fiecare șomer să aibă pe cardul profesional un Curriculum Vitae, actualizat, pe care să îl folosească la angajare, oriunde în UE. Din moment ce s-au emis cardurile, firesc ar fi fost ca fiecare angajator să fi intrat în posesia unor cititoare de carduri pentru a-i evalua pe cei care solicită angajarea.

Proiectul foarte costisitor și inutil, s-a derulat pe o perioadă de trei ani, începând din 2013, fără ca nimeni să se sesizeze asupra faptului că toate cardurile emise de ANOFM sunt printate fără rost.

Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui și în același timp om de afaceri, nu a auzi niciodată de cititoare de carduri profesionale. Cu alte cuvinte, niciun șomer nu a folosit sistemul ANOFM pentru a se încadra în muncă. Cu toate acestea AJOFM printează lunar sute de carduri de acest gen.

AJOFMuncă Vaslui, instituție publică care a emis 1.629 de carduri profesionale în ultimele 3 luni, nu este în stare să precizeze câte carduri profesionale au fost emise din 2013 până în prezent.

Calculat la valoarea minimă de 5 lei/card, ar reieși că în ultimele trei luni, ANOFM a irosit din fondurile europene, la Vaslui, suma de 8.145 lei, reperezentând contravaloarea cardurilor emise. Nu am mai introdus în calcul echipamentele de printare a cardurilor, foloste de AJOFM Vaslui. Teoretic, șomerii care dețin cardul AJOFM nu ar trebui să umble după ei cu CV-uri, diplome și certificate de calificare, toate informațiile fiind incluse.

Apariții mincinoase în presă, pătite din impozitele noastre

Vasluienii care se află în căutarea unui loc de muncă, precum și cei înregistrați în evidențele AJOFM intră obligatoriu în posesia Cardului Profesional European. Cardurile se emit gratuit și sunt înmânate persoanelor în căutarea unui loc de muncă imediat după înregistrarea în sistem.

În 2013, în presă apăreau fel de fel de articole triumfale la adresa cardului-minune, în articole plătite din taxele și impozitele noastre.

Iată o mostră: ”Ca purtător de informații, Cardul Profesional European este un instrument inovativ care se va putea constitui ca o alternativă modernă la cel încă utilizat, și anume carnetul de șomer. Potrivit celor transmise de oficialii AJOFM, printre beneficiile deținătorilor acestui card se mai numără: transparență și acces rapid prin intermediul portalului www.card-profesional.ro la vizualizarea, modificarea sau actualizarea contului personal; contul personal conține, într-un mod personalizat, informațiile legate de locurile de muncă și cursurile de formare disponibile; prezentarea profilului său (CV în format Europass) la interviul cu un angajator, într-un mod facil, angajatorul având acces prin intermediul portalului, folosind cardul, la aceste informații; acces transparent la serviciile de informare și consiliere; facilitarea recunoașterii calificărilor profesionale la nivel european. De asemenea, sistemul pune la dispoziție o platformă de gestiune a ofertelor și cererilor pentru locuri de muncă atât de pe piața națională, cât și din UE, portofolii ce vor putea fi comunicate on-line atât deținătorilor de carduri, cât și ofertanților”.

De altfel, publicitatea deșănțată, căreia i-au fost alocate bugete uriașe, a fost vizibilă pe tot internetul și la fiece colț de stradă. Eșecul a fost clar demonstrat, iar singura autoritate care ar putea lua măsuri este cea care a plătit cardurile: UE.

Exit mobile version