Est News

Roxana Smocot a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru că și-a căsăpit propriul copil!

Bârlădeanca Roxana Smocot, care a îngrozit o țară întreagă anul trecut după ce și-a sfârtecat propriul copil abia născut, a fost condamnată la 15 ani de închisoare de către Magistrații Curții de Apel Iași. Inițial, femeia a fost condamnată la 18 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, de magistrații de la Tribunalul Vaslui. Procurorul de caz, Alice Ruja, declara, în momentul desfășurării anchetei, că nu a mai întâlnit în întreaga sa carieră un caz atât de violent.

În timp ce soțul se afla la muncă, femeia în vârstă de 27 de ani și-a lovit copilul nou-născut cu o violentă extremă, apoi l-a despicat cu o bucată de teracotă, l-a eviscerat și l-a pus într-o pungă, în cada locuinței. Martori la scenele violente au fost fiul mai mare al femeii, în vârstă de patru ani, și nepotul acesteia, de șapte ani. Femeia era cunoscută cu afecțiuni psihice, ea fiind internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului de Urgentă “Elena Beldiman” din Bârlad în 2010 și în 2012.

În urma unei expertize medicale, s-a stabilit că, în momentul comiterii faptei, femeia suferea de o tulburare schizoafectivă și era vulnerabilă pe fondul unei depresii postpartum. (G.P)

Exit mobile version