Est News

Trei senatori vasluieni, făcuți de râs în presa centrală și pe internet

de Bogdan RUSU

Nelu Tataru (1)
Nelu Tătaru

Nelu Tătaru (PNL), Gabriela Crețu (PSD) și Doina Silistru (PSD) sunt cei trei senatori din județul Vaslui incluși de militanții pentru protejarea mediului pe „Lista rușinii” celor 92 de parlamentari care au votat „împotriva opririi defrișărilor ilegale” din țara noastră. „Lista rușinii” circulă asiduu în mediul online și a făcut subiectul a numeroase articole publicate în edițiile tipărite și virtuale ale mai multor publicații. Cei trei senatori vasluieni, împreună cu restul colegilor din Senat, au stârnit furia opiniei publice. Internauții, atât cei din țară, cât și din diaspora, nu contenesc să-i pună la zid, să-i arate cu degetul și să le ceară socoteală pentru „lipsa de considerație față de români”, pentru „indiferență” și „interese ascunse”.

Prezentăm în cele ce urmează câteva reacții ale românilor oripilați de „inconștiența” celor pe care i-au creditat cu încredere plătindu-i generos ca să le apere interesele și viața:

„Ar trebui ca cei care-i cunosc și i-au votat pe acești parlamentari să-i tragă la socoteală, pe plan local. De admirat poziția conaționalilor noștri din diaspora, mai activă, se pare, decât cei din țară”.

„Atâta gunoi avem în Parlament? Pentru atâtea gunoaie muncim noi? Ăștia toți vor pensii speciale și salarii grase?”.

Gabriela Cretu, selfie printre copaci … nedefrisați (foto: facebook.com)

„M-am săturat de parlamentarii ăștia, de acești spioni ai țărilor străine care fură tot ce mai e în țara asta. E timpul să punem capăt furăciunilor fraților”.

„Să nu îi uităm în toamnă …”

„Ăștia sunt aia pe care îi trimit babele chioare manipulate de antene acolo, în Parlament! Jeguri,toți!”.

Cum se scuză parlamentării

De 20 de ani, autoritățile nu fac nimic pentru că în România să existe la fel de multe suprafețe împădurite ca în statele UE. Sancțiunile date celor care taie ilegal arbori din pădure sunt mici, iar cei care ar trebui să îi oprească să fure sunt extrem de puțini. În 2015, deputatul Bogdan Diaconu a inițiat un proiect legislativ care viza declararea activităților de defrișare a pădurilor ca atentate la siguranța națională. Proiectul prevedea că cei care care ar fi tăiat mai mult de un hectar de pădure ar fi fost cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de atentat la siguranța națională și ar fi primit pedepse cu mult mai mari.

Senatorii vasluieni afirmă că au spus „nu” proiectului de lege, deoarece acesta era neconstituțional.

Doina Silistru

Toată lumea a votat împotriva acestei inițiative deoarece aspectele propuse fac obiectul Codului Silvic. Dacă inițiatorii proiectului doreau să modifice pedepsele care se aplică pentru infracțiuni legate de domeniul silvic, trebuiau să propună modificarea Codului Silvic, pentru înăsprirea pedepselor sau cu ce doreau ei. Codul Silvic este singura lege care reglementează tot ce se întâmplă în silvicultură. Din punctul de vedere al tehnicii legislative nu se poate veni cu legi paralele. Eu nu am fost contra ideii de înăsprire a pedepselor, dar din punct de vedere constituțional, al tehnicii legislative, acest proiect de lege era neconstituțional, deoarece nu prevedea modificarea Codului Silvic, legea de bază din acest domeniu”, a declarat senatoarea Doina Silistru.

Tăierile ilegale de arbori din Vaslui cresc anual, dar aleșilor noștri nu le pasă

Potrivit ultimului raport privind tăierile ilegale de arbori din pădurile României, realizat de organizația Greenpeace, în județul Vaslui, în anul 2015, au avut loc 503 tăieri ilegale de arbori. Aceeași organizație preciza într-un raport anterior că în anii 2013 și 2014 în județul Vaslui au avut loc 1.324 de tăieri ilegale și că în anul 2012 s-au produs 486 de tăieri în afara legii.

Fată de anii 2009, 2010 și 2011 când în pădurile vasluiene au avut loc un total de 150 de tăieri ilegale (potrivit Greenpeace), furturile de lemn în județ au crescut îngrijorător. Surse care lucrează în sistemul silvic ne-au declarat că la nivelul județului nu se poate vorbi despre defrișări, dar ne-au atras atenția că furtul de material lemnos din pădurile aflate în proprietate fizică sunt îngrijorătoare.

Anul acesta, pană în luna iunie, Garda Forestieră a efectuat 35 de controale în pădurile din județul Vaslui și au constatat că volumul arborilor tăiați ilegal este de 174 mc, cam cât încape în 87 de căruțe. De asemenea, oamenii legii nu au reușit să confiște nici măcar o surcică din cei 174 mc de arbori dispăruți. Menționăm că cele 35 de controale nu au vizat întreaga suprafață forestieră a județului, ci doar mici suprafețe forestiere.

În România de astăzi, pădurile se întind pe 28,9% din suprafața tării, în condițiile în care media UE de 32,4%. Conform ultimului studiu realizat de Greenpeace cu privire la evoluția suprafeței acoperite de păduri din România, în intervalul 2000-2011, aproximativ 280.108 ha au fost despădurite sau degradate.

Exit mobile version