Est News

Primarul Boros și-a luat consilieri personali. Cine sunt cei doi și cum își explică edilul-șef nevoia de a-i avea în preajma lui

de Simona MIHĂILĂ

De câteva zile, primarul Dumitru Boroș are ajutoare. Cât timp liberalii sunt în căutarea trădătorilor perfecți de la PSD, cei care îi vor ajuta să-și impună un viceprimar care să devină mâna dreaptă a primarului Dumitru Boroș, acesta și-a luat ajutoare: doi consilieri personali (plătiți de la bugetul local cu circa 1.400 de lei de căciulă) care să-l sfătuiască atunci când ia decizii pentru oraș.

Este vorba de Costel Tudor și Vasile Gîță, primul fiind membru PNL, iar cel de-al doilea un înfocat susținător al lui Boroș în campania electorală.

Todor este de formație tehnician principal în domeniul construcțiilor de mașini și proiectant în tehnologia construcților de mașini. Este pensionar, dar a lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Acum a devenit consilier pe domeniul comunicârii și relațiilor cu instituțiile din mediul public și privat.

Vasile Gîță are pregătire de inginer în construcții, economist, expert tehnic judiciar, evaluator. A fost angajat de primar drept consilier în domeniu economic, construcții și investiții.

Pentru angajarea celor doi nu a fost organizat concurs.

”I-am luat pe baza de CV. Ei știau că sunt în căutarea unor consilieri. Eu nu am cunoștințe în domeniile acestea. E și normal să apelez la niște oameni care au cunoștințe în domeniu. Sunt investții în derulare, cum ar fi cele din Țuguiata II, Deal II, Munteni, Podeni și aveam nevoie de niște oameni care cunosc mai mult decât mine. Aceste două posturi nu au fost create special, ele erau prevăzute în organigramă”, a explicat primarul Boroș.

Organigrama Primăriei Bârlad mai cuprinde un post, creat în urmă cu câțiva ani și în jurul căruia au roit mulți, însă nu a fost niciodată scos la concurs și nici oferit cuiva, în ciuda faptului că a fost bine ferit de ochii opiniei publice. Este vorba de funcția de city manager, prevăzută cu un salariu aferent de circa 3.500 de lei, o leafă mai mult decât nesimțită pentru un târgușor sărac așa cum este Bârladul.

Primarul Boroș nu exclude ca, pe viitor, să simtă nevoia de a fi asistat și de un city manager: ”Vreau mai întâi să rezolv problema viceprimarului și apoi vom vedea, poate vom avea un city manager”.

Exit mobile version