Primarul comunei Fruntișeni, Neculai Lupu, este în continuare în funcție, deși s-a vehiculat informația precum că ar fi fost suspendat din cauza unei condamnări definitive, la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de corupție.
Județul Vaslui este foarte aproape de a-și pierde primul primar, la mai puțin de două luni de la alegerile locale. Edilul de Fruntișeni, fost liberal ales sub sigla celor de la PSD, se pare că va fi prima victimă a deciziei Curții Constituționale (CC), care a respins contestația legii privind suspendarea din funcție a celor care au fost condamnați definitiv cu suspendare pentru fapte de corupție.
Astfel, la nivelul Prefecturii Vaslui s-a luat act de decizi aCC și se așteaptă publicarea sa pentru a fi pusă în aplicare, vizat fiind primarul de Fruntișeni, Neculai Lupu. În calitate de edil, acesta a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție, după ce, în urmă cu opt ani, în calitate de primar, ar fi semnat niște acte adiționale pentru unele pășuni care au fost date în arendă asociației crescătorilor de animale, fără a avea acordul Consiliului Local. Prejudiciul creat ar fi fost de 43.569 de euro, sumă ce reprezintă diferența dintre nivelul arendelor stabilite de edil și cele perfectate prin contractele de închiriere. Pedeapsa definitivă dată de instanță pentru Neculai Lupu este de trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice si conflict de interese.