Est News

Alina Vidican vine în România să pună punct mariajului cu Borcea. 10.000 de euro pe lună, prețul divorțului

”Nu am bărbat de lăsat!”, decreta în urmă cu patru luni Alina, soția lui Cristi Borcea. Dar cum nimic nu este veșnic, după o tărăgănare ce a dat câteva emoții fostului acționar dinamovist și presupusei lui amante, Valentina Pelinel, aceasta a decis să rupă pisica.

Alina Borcea se întoarce în țară să-și onoreze promisiunea pe care i-a făcut-o soțului ei în martie: aceea că va divorța și îi va reda libertatea de care are nevoie pentru a trăi alături de Pelinel, spun surse din preajma nevestei afaceristului întemnițat la Jilava. Acestea ne-au dezvăluit și faptul că mariajul este ca și desfăcut, iar zilele acestea vor fi decisive. Alina revine acasă, spun apropiații ei, după o perioadă în care dădea semne că s-a răzgândit în privința divorțului de Cristian Borcea. Ezitările ei au venit în contextul în care, se pare, recunoașterea oficială a paternității fiului Valentinei Pelinel, al cărei tată este neofical Borcea, ar fi depins fix de redobândirea libetății fostului acționar dinamovist.

Alina și soțul ei s-ar fi înțeles asupra aspectelor separării oficiale, așa cum declarau la vremea aceea avocații familiei, încă din luna martie, iar termenul final al desfacerii căsătoriei ar fi fost 30 iunie. Imediat după, Alina și-a luat copiii și a plecat la Miami, urmând să se întoarcă în timp util. Luna iunie a trecut și doamna Borcea nu părea nerăbdătoare să-și încheie socotelile cu tatăl copiilor ei.

O lună de amânări

A urmat o perioadă de liniște în care nu s-a mai știut nimic de ea, pentru ca, acum, lucrurile să reintre pe făgașul normal, cu o amânare de aproape o lună. Potrivit surselor din antuarjul lui Borcea, prețul divorțului care ar trebui să se pronunțe zilele acestea ar fi fost pensia alimentară pe care afaceristul penal ar fi stabilit-o în cele din urmă la nivelul pretențiilor nevestei – 10.000 de euro pe lună pentru cei doi copii pe care îi au împreună-, așa cum chiar ea a povestit apropiaților. În rest, nu prea s-a ales cu mare lucru.

Cristi Borcea si Alina Vidican s-au căsătorit religios, duminica 28 August 2011, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Pipera.

Alina (32 de ani) și Cristi Borcea (46 de ani) s-au cuplat în 2003, când el era însurat cu Mihaela. S-au căsătorit în 2011 și au împreună un băiețel, George Alexandru (trei ani), și o fetiță, Gloria (aproape un an), concepută după întemnițarea lui Borcea conform sentinței din ”Dosarul Transferurilor”.

Sursa: libertatea.ro

Exit mobile version