Est News

Bijuterii din aur și peste 16 mii de lei furate din locuința fostului primar de Cosmești, în timpul ce acesta se ruga la Dumnezeu!

Locuința fostului primar PNL al comunei Cozmești, Vasile Aporcăriței, a fost spartă de hoți în timp ce edilul se afla la biserică împreună cu soția, polițiștii deschizând o anchetă pentru a-i găsi pe autorii furtului, care au sustras peste 16.000 de lei și numeroase bijuterii din aur.

Anchetă dificilă a polițiștilor vasluieni, după ce locuința fostului primar PNL al comunei Cozmești, Vasile Aporcăriței, a fost spartă în plină zi. Din câte se pare, hoții ar fi mers la pont la locuința lui Aporcăriței, în momentul în care acesta se afla la biserică împreună cu soția. Practic, cei care au spart casa fostului edil au profitat de faptul că în casă nu se afla nimeni, știind că Aporcăriței deține sume importante de bani din activitatea de comerț cu lemne.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Vaslui desfășoară cercetări cu privire la acest furt comis în locuința unui bărbat de 60 de ani, de unde au fost sustrase bijuterii și o importantă sumă de bani. Economiile se aflau într-o geantă într-una din camerele locuinței”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Vasile Aporcăriței a fost primar liberal al comunei Cozmești în perioada 2008-2012 și, la alegerile din iunie, a candidat din nou la primărie tot din partea PNL, pierzând în favoarea actualului edil Hristache Sima (PSD).

Exit mobile version