Est News

Răsturnare de situație în Podeni și Munteni. Când încep lucrările la canalizarea menajeră!

O răsturnare de situație greu de prevăzut, în cazul licitației privind lucrările de canalizare menajeră în cartierele Podeni și Munteni, acolo unde mii de familii așteaptă cu sufletul la gură să pășească în lumea civilizată.

Primăria Bârlad va trebui să anuleze raportul prin care a declarat firmele Energo – Construct SRL și Nomis 2003 SRL ca fiind câștigătoare, ca urmare a contestației formulate de o altă firmă participantă, SC Euskadi SRL.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația acesteia și, alaltăieri, a trimis la primărie o adresă prin care a cerut reanalizarea ofertei firmelor declarate câștigătoare. Altfel spus, firma clasată pe locul al doilea, respectiv Sc Instal Service Technology SRL, devine câștigătoarea licitației, cea care va executa lucrările de canalizare menajeră în cele două cartiere ale orașului.

Trebuie spus că firma Euskadi, care era clasată pe locul al treilea, a contestat-o și pe acesta, însă CNSC i-a respins argumentele.

Primăria Bârlad are 11 zile la dispoziție să se conformeze obligației CNSC, moment din care nimeni nu va mai putea contesta nimic. În schimb, oricare dintre firmele considerate nedreptățite are libertatea de a ataca la Curtea de Apel Iași decizia CNSA, situație care ar duce la amănarea începerii lucrărilor cu încă 45 de zile. Adică până la toamnă. Dacă la toate acestea se adaugă și perioada necesară semnării contractului, dar și alți pași birocratici tradițional românești, e foarte posibil ca cetățenii din cele două zone al Bârladului să aibă de așteptat chiar până la primăvară.

De extinderea rețelei de canalizare în cartierele Munteni și Podeni urmează a beneficia aproape 2.500 de familii, lungimea rețelei fiind de 22.000 de metri. Sunt prevăzute patru stații de pompare a apelor uzate.

Pentru această investiție, municipalitatea bârlădeană a contractat, încă de acum aproape 2 ani, un împrumut la CEC în valoare de 17,7 milioane de lei, bani care vor fi rambursați pe parcursul a trei ani. Lucrările vor dura 24 de luni.

Vor beneficia de canalizare menajeră 72 de străzi: 38 din cartierul Munteni și alte 34 din Podeni.

Lista străzilor

În Podeni, străzile care vor beneficia de această investiție sunt: Alexandru Beldiman, A. I. Cuza, Băltărețul, Burebista, Costache Robu, Dimitrie Cantemir (strada și fundătura), Dochia, Dumbrava Roșie, Dunării, Mărășești, Moților, Muncii, Oituz, Sănătății, Traian, Tuchiloaia, Vrancei, Al. Vlahuță, Anastase Panu, Buridava, C.A. Rosetti, Culturii, Dimitriu Bârlad, Elena Doamna (strada și cele două fundături), Principatele Unite (strada și fundătura), Înfrățirii, Milcov, Pasteur, Theodor Rosetti și Vulturilor.
În cartierul Munteni, lista este ceva mai lungă: Avram Iancu, Ardeal, 1877, Bogdan Vodă, Bistriței, Cloșca, Costache Conache, Cpt. Grigore Ignat, Decebal, Virtuții, Iordache Gane, Victor Ion Popa, Lunii, Soarelui, Vasile Alecsandri, Vornicul Sturdza, Tinereții, Vasile Goldiș, Turda, Simion Bărnuțiu, Revoluției, Petru Rareș, Fundătura Decebal, Fundătura Ardeal, G.G. Ursu, Horia, Grigore Ghica, Gheorghe Șincai, Învățăturii, Luceafărului, Olteniei, Vasile Pârvan, Puișor, Ioan Popescu, Păcii, Liniștii, Miron Costin, Petru Maior.

Exit mobile version