Est News

Lucruri despre care autoritățile județene nu vor vorbi în campania electorală

de Răzvan CĂLIN

Joi, 28 iulie, în cadrul unei ședințe a Colegiului Prefectural Vaslui, directorul Direcției Silvice (DS) Vaslui – Cătălin Idriceanu, a prezentat o situație privind starea pădurilor din județ, în contextul schimbărilor climatice din ultima perioadă. Principala ideea avansată de Idriceanu a  fost aceea că Vasluiul este, din păcate, un județ sărac în păduri.

În raport se arată că prin Programul de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, cu finanțare de la Administrația Fondului de Mediu, au fost împădurite în județ 628 de hectare, iar pentru alte 643 de hectare lucrările sunt în curs de finanțare.
”Prin Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, cu finanțare de la buget, s-au împădurit, în perioada 2012-2013, 577 de hectare, iar pentru o suprafață de 663 de hectare, lucrările sunt în curs de finanțare. Cu toate că în ultimii s-au făcut demersuri importante pe linia extinderii  suprafeței împădurite, județul Vaslui rămâne unul sărac în păduri, rămânând în sarcina factorilor interesați adoptarea unei strategii pe termen lung la nivel național care să se concretizeze în elaborarea unui plan de împăduriri multianual a terenurilor degradate inapte sectorului agricol”, a declarat Idriceanu.

La nivelul județului Vaslui impactul schimbărilor climatice a avut ca rezultat destabilizarea ecosistemelor forestiere. Conducerea Direcției Silvice a subliniat că cea mai adecvată măsură de adaptare la efectele schimbărilor climatice ar fi intensificarea procesului de împădurire, care ar ajuta la echilibrarea ecosistemelor locale, dar ar reduce, de asemenea, și eroziunea solului, ar preveni alunecările de teren și ar împiedica inundațiile.

 

Exit mobile version