Est News

Simona Halep a câștigat finala de la Montreal în fața americancei Madison Keys, scor 7-6, 6-3. Al 14-lea trofeu WTA al carierei sale

Simona Halep e campioana de la Montreal 2016, după o finală dominată categoric, scor 7-6(2), 6-3 în fața americancei Madison Keys (12 WTA)! 

Meciul a durat o oră și 16 minute. În primul set, ambele jucătoare și-au pierdut de foarte multe ori serviciul. Românca a servit de două ori pentru set, la 5-4 și 6-5, dar a concretizat abia în tiebreak. Halep a început cu break setul secund și nu a cedat avantajul până la final.

Ambele tenismene au avut procentaje medii de reușită la serviciu, în jur de 50%. Keys a fost jucătoarea ofensivă, care a riscat mai mult, înregistrând 22 de mingi direct câștigătoare, în comparație cu cele 4 ale Simonei. Însă americanca a greșit foarte mult, în special cu reverul, și a avut 45 de erori neforțate (față de doar 19 Halep). Diferența s-a făcut în momentele importante, iar românca a câștigat doar șase puncte mai mult decât adversara.

„În primul rând, vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că au venit. A fost o săptămână minunată, în care am fost susținută atât de români, cât și de canadieni”, a declarat Halep, la finalul partidei.

În urma acestui rezultat, bilanțul întâlnirilor directe dintre Keys și Halep a devenit 3-1 pentru româncă. Simona câștigase și precedenta confruntare din acest an, în optimile turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, scor 6-7 (5), 6-4, 6-3.

Pentru parcursul perfect de la Montreal, Simona Halep va primi 900 de puncte în clasamentul mondial și un cec în valoare de 497.700 de dolari. De luni, românca în vârstă de 24 de ani va urca pe locul 3 în ierarhia WTA, depâșindu-le pe Garbine Muguruza (Spania) și Agnieszka Radwanska (Polonia).

Simona este prima jucătoare care a bifat două finale consecutive la Rogers Cup de la Jennifer Capriati, în 2001 și 2002. În 2015, Halep s-a oprit în ultimul act al competiției care s-a desfășurat la Toronto. În urma succesului de la Montreal, Simona Halep a ajuns la 23 de victorii în ultimele 26 de meciuri în circuitul WTA, cu titluri la Madrid și București (ambele pe zgură). De cealaltă parte, Madison Keys rămâne cu 21 de succese în ultimele 25 de confruntări, cu finală la Roma (zgură) și titlu la Birmingham (iarbă).

Este al 14-lea trofeu din carieră pentru jucătoarea din România. Până acum, Simona Halep a câștigat două trofee Premier Mandatory (Madrid și Indian Wells) și a fost finalistă la Roland Garros și Turneul Campioanelor de la Singapore în 2014.

Simona Halep va juca duminică și finala de dublu de la Montreal, alături de Monica Niculescu, împotriva rusoaicelor Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, favorite 4 la câștigarea trofeului.

Sursa; mediafax.ro

Exit mobile version