Est News

LPS Vaslui, o victorie și o înfrângere în Republica Moldova

Grupa 2003 de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui s-a deplasat weekend-ul trecut în Republica Moldova unde a înfruntat Dacia Buiucani și Sheriff Tiraspol. Vasluienii au pierdut primul meci cu 0 – 3 în fața celor de la Sheriff. Moldovenii și-au luat astfel revanșa după ce în luna mai, în cadrul turneului May Cup, fotbaliștii pregătiți de Ionuț Chiochiu învingeau cu 2 – 1. În celălalt meci amical disputat weekendul trecut LPS Vaslui a trecut de cei de la Dacia cu 2 – 0.

„Suntem pe drumul cel bun, putem juca de la egal la egal cu orice echipă din partea aceasta a Europei. Poate dacă eram odihniți ar fi fost altă soartă primului meci, pentru că drumul până la Tiraspol a durat șase ore în condiții de căldură mare. Diferența a fost făcută de două goluri superbe primite de la 30 – 35 de metri. În partea a doua a jocului am avut o bară dar și o ratare mare în situație de 1 la 1 cu portarul. Copiii au reușit în repriza secundă să țină piept unei echipe foarte valoroase, care a meritat totuși victoria. E bine venit și un duș rece. Vom fi mai serioși, mai atenți pe viitor. Ne bucurăm de faptul că în continuare colaborăm cu asemenea cluburi. Am crescut mult atât din punct de vedere individual cât și ca echipă. Ne dorim să putem produce jucători care să meargă în străinătate, fiindcă pe plan național sunt alte principii. Sunt trei patru copii care spun că pot juca în această parte a Europei, dar sunt încă mici, au 13 ani. Ei sunt monitorizați și ar putea face acest pas după ce au 15 ani, prin clasa a IX-a sau a X-a”, a declarat pentru Est News Ionuț Chiochiu, antrenorul grupei 2003»

S-au pregătit pentru turneul pe care îl vor disputa luna aceasta în Bulgaria

Între 14 și 18 august grupa 2003 de la LPS Vaslui va participa la un turneu în Bulgaria, care e organizat de un foarte cunoscut impresar. Puștii vasluieni primesc astfel încă o oportunitate de a se remarca: „Doar când joci împotriva unor echipe puternice ai șansa să fii văzut. Dacă joci cu echipe slabe nu te vede nimeni. Mai bine pierzi cu echipe puternice, decât să te amăgești. Ne dorim la acest turneu să facem o figură frumoasă, doi – trei copii să fie luați în evidență de alte cluburi, iar dacă se poate, să depășim faza grupelor. La nivelul de pregătire pe care îl au copiii și încrederea pe care o am în ei, dacă suntem sănătoși eu cred că putem să ajungem în primele patru. Totuși vom avea concurență puternică pentru că noi abia am făcut terenul doi, iar alții au 12 terenuri, câte unul pentru fiecare grupă. Putem spune că ne-am depășit condiția până acum, sunt copii din Vaslui care evoluează de la șapte ani împreună și obțin rezultate frumoase”, a mai declarat Chiochiu pentru Est News.

Exit mobile version