Est News

Fondul locativ bârlădean va fi administrat de DAPPC

După ce, în ședința Consiliului Local de luna trecută, consilierii locali bârlădeni au aprobat trecerea fondului locativ de la defuncta RAGCL în administrarea Consiliului Local, luni, consilierii au aprobat trecerea acestui fond locativ din administrarea Consiliului Local la Direcția pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad.

Consilierii au aprobat modificarea regulamentului de organizare și funcționare a DAPPC ca urmare a înființării în cadrul acesteia a unui Birou care să se ocupe de gestionarea fondului locativ. De asemenea, a fost votată și noua organigramă a DAPPC, întrucât Biroul de Fond Locativ va fi deservit de un șef de birou și șase angajați.

Biroul care va gestiona fondul locativ va funcționa în incinta fostului RAGCL, DAPPC trebuind să plătească o chirie lichidatorului, știut fiind faptul că RAGCL este în faliment. Pe viitor, DAPPC va trebui să găsească un spațiu în care să funcționeze și acest Birou.

Consilierii au aprobat cele două proiecte privind noua organigramă a DAPPC și trecerea fondului locativ din administrarea Consiliului Local în administrarea DAPPC cu un singur amendament. După ce, inițial, s-a propus ca titulatura DAPPC să se transforme în DAPPCFL, ulterior s-a hotărât ca, din considerente birocratice, titulatura să rămână neschimbată. După validarea de către Prefectură a acestor proiecte, va avea loc și predarea – primirea pe bază de proces verbal a fondului locativ a și a arhivei de la Consiliul Local la DAPPC Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version