Polițiștii vasluieni au reținut în cadrul acțiunii „Truck & Bus” nu mai puțin de 23 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehiculele pe drumurile publice și au retras 3 certificate de înmatriculare auto.
Aceștia au verificat autovehiculele destinate transportului public de persoane și marfă. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au constatat 364 abateri, dintre care 14 la autovehicule de transport de persoane, 84 la cele de transport marfă și 266 la alte tipuri de autovehicule. Astfel, conducătorilor auto le-au fost aplicate 143 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 28 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție și 191 pentru alte abateri.
Activitățile de control s-au desfășurat simultan în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene., conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL). În perioada 25 – 31 iulie, Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a coordonat, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. (G.P)