Clubul „Karate Kensei” Vaslui participă timp de o săptămână, de astăzi până pe 12 august, la Stagiul de vară al F.R.K.T. La acest eveniment care se va desfășura la Olimp, antrenamentele vor fi conduse de Sensei Dr. Vladimir Iorga, 9 DAN, președinte al European Tradițional Karate Federation. Pot participa toți cei care doresc să-și aprofundeze cunoștințele în Karate-ul Tradițional, dar și în ceea ce înseamnă nutriție, recuperare sportivă post-efort, principii și metode de antrenament și pregătire psihică. Cei dornici pot da examen de grad cu ocazia stagiului.
Sensei Constantin Roznov a coordonat săptămâna trecută un stagiu de pregătire la Târgu Mureș
„Stagiul de la Târgu Mureș l-am organizat pentru că acolo este un fost elev de-al meu pe care l-am sprijinit în toamna anului trecut să pună bazele unui club sportiv acolo. An de an vom organiza împreună acolo un stagiu de pregătire acolo, așa cum are loc de ceva timp și la Vaslui. Și cel de-al treilea club care a participat, din Miercurea Ciuc, este condus tot de un elev de-al meu. Au participat în jur de 45 de karateka, cu vârste cuprinse între 5 ani jumătate și 55 de ani. Conlucrăm împreună de fiecare dată. Am urmărit o socializare între sportivii celor trei cluburi și o promovare a fenomenului karate-ului tradițional pentru că nu este un alt club axat pe această disciplină în acea zonă. Pentru că în luna august este o perioadă de vacanță în care o bună parte dintre sportivii fiecărui club sunt plecați, organizăm aceste stagii pentru a ne putea continua pregătirea în condiții optime. Voi conduce un alt stagiu de pregătire în care vor fi angrenate cele trei cluburi, dar sunt binevenite și altele în munții Harghitei, între 22 și 29 august”, ne-a declarat Constantin Roznov. (George PROCA)