Moartea reginei Ana a stricat programul municipalității din Vaslui, care, într-una din zilele în care își programase ”Zilele Culturale”, s-a decretat zi de doliu național. În consecință, autoritățile locale au decis să comaseze cele trei zile de sărbătoare în două, ceea ce a condus la anularea unor spectacole programate.
Zilele culturale ale municipiului Vaslui se vor desfășura în acest an pe parcursul a două zile, după ce autoritățile locale au decis reducerea programului de distracție. Hotărârea primăriei a fost luată la sfârșitul acestei săptămâni după ce Guvernul Cioloș a decretat ca ziua de 13 august să fie decretată de doliu național în memoria celei care a fost soție regelui Mihai. Concret, autoritățile au anulat toate acțiunile de sâmbătă și, cu acordul artiștilor, au fost comasate cu spectacolul de duminică.
”În mod normal, așa cum se stabilise inițial, pe 14 august trebuia să doar concerteze Francesco Napoli. Însă, cum spectacolul de sâmbătă, o zi dedicată special tineretului, a fost anulat, atunci am decis ca Conecter-R și Nicole Cherry să intre tot în programul de duminică”, a declarat responsabilul mass-media al Primăriei Vaslui, Ramona Ilioaei.
În urma modificării programului, spectacolul de duminică seara va începe la ora 20.00 și va dura aproximativ patru ore. Trupele locale de muzică și dans vor evolua, din păcate, doar în Parcul Copou, pentru a putea respecta cu sfințenie decizia guvernului. (Ionuț PREDA)