Lira sterlină a scăzut luni pentru a patra zi consecutiv, ajungând aproape la cel mai lung șir de scădere post-Brexit, în condițiile în care piețele se pregătesc pentru măsurile de stimulare economică luate de Banca Angliei.
Lira sterlină a scăzut cu 0,2%, la 1,3045 în Londra, și se îndreaptă spre cel mai abrupt declin de pe 9 mai. La două săptămâni după votul pentru ieșirea din UE, lira s-a scufundat la minimul ultimilor 31 de ani, la 1,2798 dolari/liră.
Obligațiunile guvernamentale din Marea Britanie au crescut și au împins randamentele cu maturitate pe cinci ani la un minim record, în condițiile în care piața încă așteaptă să vadă cum vor afecta economia măsurile luate de banca centrală.
Pe lângă reducerea ratei de referință la un minim record, Banca Angliei va crește programul de achiziții de active la 435 de miliarde de lire începând de luni. În general, măsurile de stimulare tind să deprecieze valuta prin creșterea lichidității din economie.
„Prin măsurile luate, Banca Angliei slăbește constant lira sterlină”, a spus Sam Lynton-Brown, expert valutar la BNP Paribas din Londra.
De la începutul anului, lira sterlină a scăzut în raport cu principalele 16 valute, iar peisajul economic pentru finalul anului nu pare să fie mai bun, în condițiile în care Bloomberg estimează o scădere la 1,26 dolari/liră.
Sursa: mediafax.ro