Est News

Peste 1.000 mp de ziduri din Penitenciarul Vaslui, pictați într-o săptămână de 64 de artiști și deținuți

Peste 1.000 metri pătrați de ziduri și porți din incinta Penitenciarului Vaslui au fost pictați, în ultima săptămână,  în cadrul proiectului ”O pată de culoare”, cel mai mare eveniment de artă murală din România.

Un număr de 34 de artiști din întreaga țară și 30 de deținuți au finalizat proiectul ”O pată de culoare”, derulat în incintina Penitenciarului Vaslui și prin care și-au propus transformarea mediului carceral într-un loc mai deschis și mai prietenos. În cele șapte zile de muncă, voluntarii și persoanele private de libertate au reușit să picteze 1.068 metri pătrați din pereții unității de detenție, ale curților de plimbare și porților de acces, reprezentând un record în ceea ce privește suprafața acoperită cu vopsea în cadrul unui singur proiect de artă murală.

Atât artiștii cât și persoanele private de libertate și-au demonstrat talentul și imaginația, reușind astfel șă proiecteze imaginea potrivită, menită să îi determine pe privitori să-și schimbe instantaneu starea de spirit și să devină pozitivi, optimiști, mai deschiși, mai luminoși. Lucrările au fost apreciate și de peste 120 vizitatori, persoane civile de toate vârstele, care și-au exprimat gândurile, trăirile, emoțiile de moment într-un registru special constituit pentru acest eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.

Proiectul ”O pată de culoare” a pornit la inițiativa Penitenciarul Vaslui și Asociația ”Grupul dsluie Inițiativă și Acțiune” Vaslui din dorința de a da o altă față unității de detenție și de transformare a acesteia într-un cadru mult mai primitor. Tehnica folosită a fost arta murală, arta stradală (street art) și graffiti. Organizatorii evenimentului și-au propus să continue proiectul în vara anului viitor, când urmează a fi pictați alți pereți ai Penitenciarului Vaslui. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version