34 de vasluieni, majoritatea elevi de liceu, s-au înscris ca voluntari în situații de urgență în cadrul proiectului ”Salvator din pasiune”, județul nostru fiind printre primele din țară ca număr de persoane care au răspuns afirmativ la apelul lansat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în rândurile populației.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a încheiat, la nivel național, acțiunea de recrutare a tinerilor care doresc să participe la proiectul ”Salvator din pasiune”. Oamenii din județul nostru au răspuns chemării pompierilor, drept dovadă fiind cei 34 de tineri care vor participa efectiv ca voluntari la activități pe situații de urgență. Raportat la nivel național, Vasluiul are de două ori mai mulți voluntari decât media pe țară, în condițiile în care, în total, IGSU a cooptat în cadrul proiectului 752 de persoane.
”Inițial, la nivelul județului, s-au înscris 38 de persoane, însă, în final, au rămas 34 de voluntari. Două treimi dintre aceștia sunt elevi de clasele a XI-a și a XII-a, care vor să urmeze, după terminarea liceului, studii medicale sau militare, inclusiv arma pompieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roșu.
În perioada următoare, voluntarii care s-au înscris în cadrul proiectului vor desfășura cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile IGSU și vor parcurge noțiunile de prim ajutor de bază susținute, cu profesionalism, de către formatorii aflați în componența centrelor de profil existente la nivel zonal. Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, aceștia vor putea participa la misiuni de intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și vor fi angrenați în diverse acțiuni de ajutor umanitar și de popularizare a mesajului preventiv. (Ionuț PREDA)