Polițiștii și jandarmii își continuă activitățile pentru creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la riscurile ce decurg prin adoptarea unui comportament antisocial astfel încât aceștia să devină conștienți de pericolele pe care le pot întâlni în viața de zi cu zi și să reducă riscul lor de victimizare.
Este necesar ca pe parcursul perioadei vacanței să se desfășoare activități informativ-preventive, prin intermediul cărora copiii să devină conștienți de pericolele pe care le pot întâlni și să adopte comportamente menite să reducă riscul lor de victimizare.
În acest scop, reprezentanții în domeniul prevenirii criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui și Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui au participat la o activitate preventivă la Centrul de agrement „Poiana Căprioarei”. Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului: „Voluntar Phoenix – promotor al dezvoltării comunitare” derulat de Asociația de Tineret „Phoenix” Codăești, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vaslui. La activitate au participat 31 de elevi voluntari din cadrul organizației, cadre didactice și reprezentanți ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vaslui.
Copii au fost încurajați să își petreacă o parte din timp în mod constructiv: să se implice în diverse activități sportive, culturale, muzicale sau să se îndrepte către lumea cărților, cititul fiind promovat ca o alternativă de petrecere a timpului liber.
De asemenea, adolescenți au fost instruiți cu privire la măsurile de siguranță pe care trebuie să le adopte pentru a avea într-adevăr o „vacanță în siguranță”. Polițiștii le-au vorbit elevilor despre siguranța în locurile de joacă și despre grupul de prieteni, dar și despre siguranța pe internet sau efectele consumului de alcool și al consumului de droguri.
Recomandările IPJ Vaslui pentru tineri
E timpul când se leagă ușor prietenii: la munte, la bunici, pe plajă, la piscină, în cluburi, însă fiți precauți! În cazul în care vă petreceți vacanța în tabere școlare, nu plecați în drumeții singuri, fără a fi însoțiți de adulți. Evitați deplasările pe timpul nopții. Nu vă lăsați atrași de propunerile, aparent încântătoare, ale unor persoane necunoscute sau pe care le cunoașteți de puțin timp. Evitați să intrați în discuție cu străinii, indiferent de motivul pentru care aceștia vă abordează.
Nu oferiți telefonul mobil unei persoane necunoscute, sub pretextul că îl admiră sau că trebuie să dea un telefon urgent.
Nu vă urcați în autoturismele unor persoane necunoscute indiferent de ce vi se oferă.
Fiți atenți la lumea virtuală! Nu furnizați date personale sau despre familia dumneavoastră. Nu dezvăluiți parolele personale altor persoane, nici măcar prietenilor apropiați, în caz contrar adresa dumneavoastră de e-mail poate fi folosită pentru a trimite mesaje jignitoare sau spam în numele vostru!
Nu primiți nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveți puține informații!
Pe drum, respectați regulile de circulație și nu alergați pe trecerile de pietoni! Evitați zonele slab iluminate sau mai puțin circulate atunci când vă fixați un traseu pentru școală și nu întârziați pe drum!
Evitați utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultați muzică la căști atunci când vă deplasați pe drumurile publice, deoarece atenția voastră este, astfel, mult diminuată!
Dacă se apropie de trecerea de pietoni mașinile poliției, salvării sau pompierilor, nu traversați chiar dacă semaforul arată culoarea verde. (G.P)