Est News

Anda, pictorița care vrea să schimbe fața Bârladului, și-a pus prima amprentă: splendoare murală în capela de la Spitalul de copii

A promis și s-a ținut de cuvânt! Tânăra pictoriță bârlădeană Anda Varlam a terminat de pictat deja tavanul capelei Asociației Umanitare „Sf. Spiridon”, situată în curtea din spatele secției Pediatrie a spitalului bârlădean.

Inițial, a vrut să picteze direct pe tavan, dar pentru că există infiltrații din cauza acoperișului deteriorat, a hotărât să realizeze picturile pe panouri de PFL și apoi să le monteze pe tavan.

„Am donat, în urmă cu ceva timp, o frescă înfățișându-l pe Sf. Avram și două medalioane cu Maica Domnului și Sf. Filofteia, lucrări pe care le-am realizat în perioada studenției. După o perioadă de căutare a unui loc potrivit care să găzduiască aceste lucrări, am găsit capeluța din curtea spitalului, cu hramul Sf. Nicolae și Sf. Nectarie. Am văzut că mai este nevoie de lucrări care să acopere pereții, inclusiv tavanul, așa că am decis să pictez gratuit un medalion cu Maica Domnului și Pruncul și unul cu Iisus Hristos. A fost modul meu de a ajuta această capelă în care se roagă pacienții copii, părinții lor, dar și personalul angajat”, ne-a declarat Anda Varlam.

Capela Asociației „Sf. Spiridon” a funcționat, multă vreme, la etajul III al secției Pediatrie. De doi ani, capela funcționează în curtea secției Pediatrie, într-un spațiu ceva mai generos, în locul sălii de kinetoterapie.

„Această capelă este de un real folos pentru pacienți dar și medici, asistente medicale și alți angajați ai spitalului. Duminică de duminică și la sărbătorile religioase, capela este aproape plină. Cu siguranță că, duminica aceasta, picturile de pe tavan create de artista voluntară Anda Varlam vor fi o surpriză plăcută pentru cei care vor veni la slujbă. Asociația noastră i-a pus la dispoziție culorile și alte materiale, restul a fost munca și talentul tinerei artiste, care nu ne-au costat nimic”, ne-a declarat părintele misionar Adrian Filimon, președintele Asociației „Sf. Spiridon”.

Capela este decorată cu mai multe icoane, foarte multe fiind donații venite din partea unor medici și nu numai. Au donat icoane dr. Magdalena Cozma, psih. Brehoi Elena, fostul manager al Spitalului „Elena Beldiman”, Ștefan Constantinciu și chiar pictorul Nelu Grădeanu. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version