Șase militari de la UM 01411 au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
Procurori ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași au finalizat cercetările într-un dosar de înșelăciune în care sunt inculpați șase subofițeri ai UM 01411 Bârlad. În principal, militarii sunt acuzați de procurori că au pus al cale o schemă frauduloasă prin care încasau de la unitate contravaloarea unor chirii fictive. După cum se știe, cadrele militare beneficiază, conform legislației în vigoare, de o indemnizație pentru chirie. Numai că, în cazul celor șase militari de la Bârlad, aceștia figurau doar în acte că ar fi închiriat locuințe, tocmai pentru a putea încasa liniștiți sumele de bani aferente.
Capul răutăților, după cum susțin anchetatorii, ar fi plutonierul adjutant principal Mitică Apostu, cel care a pus la cale această inginerie cu chirii fictive. El a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost deferiți justiției: plutonierul major Ionel Partene (înșelăciune, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată), plutonierul major Cătălin Postolache (două infracțiuni de înșelăciune), plutonierul adjutant Ghiorghiță Siminescu, plutonierul major Ciprian Butnaru și caporalul (r.) Ionel Liviu Comănici, toți trei acuzați tot de înșelăciune. Acestora li se mai adaugă și Ortansa Gâbu, rudă cu plutonierul adjutant principal Apostu, acuzată la rândul ei de complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
Plutonierul Apostu, ”creierul” acestei ”inginerii” financiare!
Conform rechizitoriului, Apostu a profitat de calitatea sa de secretar al comisiei de verificare a compensației pentru chiria militarilor și a pus la cale această schemă prin care au sustras în mod fraudulos bani de la bugetul Ministerului Apărării Naționale. Astfel, ceilalți cinci subofițeri (Partene, Postolache, Siminescu, Butnaru și Comănici) au obținut fraudulos compensația pentru chiria de serviciu. În realitate nu locuiau la locuințele închiriate. Cât îl privește pe Apostu, acesta percepea o mică ”taxă” de 100 de lei lunar de la fiecare din cei cinci militari incluși în ”combinație”. Culmea, anchetatorii au mai descoperit că una dintre locuințele în care chipurile locuiau cei cinci subofițeri îi aparține chiar lui Apostu, iar restul erau ale unor rude sau amici de ai săi.
„Înțelegerea dintre inculpatul Apostu Mitică și ceilalți coinculpați militari s-a concretizat în falsificarea a 60 de înscrisuri (cele mai multe personal de către primul inculpat), depunerea lor la unitate și la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a-si produce efectele juridice, de regulă la expirarea perioadei de un an pentru care erau încheiate. Dintre documentele falsificate, 20 reprezintă contracte de închiriere, încheiate pe de o parte în folosul coinculpaților militari, beneficiari ai compensației pentru chirie, pe de altă parte în folosul inculpatului Apostu Mitică, care pretindea și primea de la chiriașii fictivi câte 100 de lei lunar, sub pretextul că reprezintă impozitul aferent contractelor respective. Unul dintre imobilele ce făceau obiectul contractelor de locațiune aparținea inculpatului Apostu Mitică, iar celelalte unor rude ale sale sau unor persoane din afara familiei. În cazul a trei contracte de locațiune, sumele declarate pe exemplarele depuse la ANAF ca reprezentând contravaloarea chiriei, au fost mult diminuate, în cazul altor șapte inculpatul a depus declarații întocmite și semnate de el care atestau în fals rezilierea, iar patru contracte nu au fost înregistrate la ANAF”, precizează rechizitoriul.
Prejudiciu de peste 1,3 miliarde de lei vechi!
Procurorii militari au mai stabilit că Apostu a mai completat în fals, atestând împrejurări nereale în conținut, cât și în ce privește semnăturile, și alte înscrisuri pe care le-a depus la dosarele de acordare a compensației, respectiv la ANAF: 10 rapoarte prin care coinculpații solicitau acordarea compensației pentru chirie, depuse în dosarele de acordarea compensației; 17 declarații de venit aferente contractelor, depuse la ANAF; 1 act adițional de mărire a cuantumului chiriei; 2 declarații olografe.
De asemenea, profitând de faptul că membrii comisiilor de verificare a îndeplinirii compensației pentru chirie nu citeau documentele pe care le redacta inculpatul în baza atribuțiilor sale de secretar al comisiei și de lipsa de cunoștințe juridice ale acestora, Apostu a falsificat 2 procese verbale ale comisiilor de verificare a documentelor de acordarea a compensației.
În săvârșirea unora dintre faptele comise, inculpatul plt. Adj. princ. Apostu Mitică a fost ajutat de inculpata civ. Gâbu Ortansa, cu care se află în relații de rudenie.
Anchetatorii au mai stabilit că prejudiciul total cauzat bugetului Ministerului Apărării Naționale de către inculpați este de 130.396 lei. În consecință, ministerul de resort s-a constituit parte civilă pentru UM 01411 Bârlad. Tribunalul Vaslui este instanța pe rolul căreia se va judeca acest dosar, urmând a se stabili data primului termen.