Peste o sută de autoturisme și zeci de microbuze și autocare au format, ieri, cozi de câteva sute de metri pe sensul de intrare în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița, timpii de așteptare ajungând la trei ore doar în vama vasluiană, în ciuda suplimentării personalului de frontieră.
Polițiștii de frontieră și vameșii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albița se confruntă, în această perioadă, cu cea mai mare aglomerație din vamă din ultimii ani, în condițiile în care traficul s-a dublat față de o perioadă obișnuită din an. În cursul după-amiezii de joi, pe sensul de intrare în țară, se aflau la rând peste o sută de autoturisme, 50 de microbuze și cinci autocare, cozile întinzându-se pe distanțe de sute de metri, pe toate cele cinci artere de circulație și control al documentelor. Timpii de așteptare, susțin reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, se ridicau la 170 de minute de fiecare autovehicul, în continuă creștere de la o oră la alta. La aceștia, se mai adaugă alte trei ore pe care cei care vor să intre în România trebuie să le petreacă în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, din Republica Moldova.
”Astăzi (n.r.-joi), în PTF Albița se lucrează pe toate cele cinci artere aflate pe sensul de intrare în România, astfel fiind folosită la maxim capacitatea punctului. Valorile mari de trafic sunt determinate de numărul mare de cetățeni din Republica Moldova care își petrec vacanțele în afara granițelor țării de origine și de cei care se întorc la muncă în state ale Uniunii Europene. Un alt fapt care contribuie la creșterea numărului de persoane care tranzitează frontiera de est a țării este că, începând cu iunie 2015, cetățenii Uniunii Europene pot circula în Republica Moldova doar cu cartea de identitate”, a declarat responsabilul mass-media al ITPF Iași, Annabelle Paraschiv.
De la începutul lunii în curs, în PTF Albița au fost înregistrate peste 185.000 de treceri de persoane, din care 100.000 pe sensul de ieșire din țară și 85.000 pe sensul de intrare în România, constatându-se o dublare a traficului față de același interval din luna februarie a acestui an. (Ionuț PREDA)