Est News

Primarul Boroș caută medici pentru Centrul de Permanență Medicală

Deschiderea unui Centru de Permanență Medicală (CPM), una dintre promisiunile de campanie ale primarului bârlădean Dumitru Boroș, nu se dovedește a fi deloc o problemă simplă. Dacă asigurarea unei farmacii funcționale pe timp de noapte a fost un pas mai ușor de făcut, și grație mâinii de ajutor oferite de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate care a inclus în contractul cu farmaciștii o clauză în acest sens, în cazul CPM este mai complicat.

”Am tot studiat legislația referitoare la acest subiect, în ultima vreme. Nu e simplu, este de durată. E obligatori să încheiem colaborări cu cel puțin cinci medici de familie, ne trebuie un spațiu adecvat, o serie de dotări, ceva aparatură. Dar acestea sunt lucruri care se rezolvă, cel mai greu este cu medicii. De ei depinde totul și nu sunt mulți dispuși că facă gardă de noapte”, a declarat, pentru Est News, primarul Dumitru Boroș.

El a mai spus că intenționează să facă din viitorul CPM unul atât de eficient, încât să preia din surplusul de pacienți care ajung la Compartimentul de urgențe al Spitalului ”Elena Beldiman”: ”Eu am gândit acest centru în așa fel încât să poată descongestiona activitatea de la UPU (Unitatea Primire-Urgențe – n.r.), bineînțeles, păstrând proporțiile. Din informațiile pe care le am, sunt mulți care merg la Urgențe fără a avea cu adevărat o problemă serioasă. Unii mai mult îi încurcă pe medici, se pierde mult timp cu fiecare în parte, pentru că, odată intrat prin filiera Urgențe, trebuie făcută întreaga procedură, indiferent dacă este o problemă gravă sau pacientul nu are nimic. Prin asigurarea unei farmacii deschise pe timp de noapte nu am rezolvat întreaga problemă. Chiar o farmacistă cu care am stat de vorbă mi-a spus că sunt medicamente de care omul are nevoie peste noapte și care nu pot fi eliberate fără rețetă. Cum ar fi un antibiotic, sau chiar un algocalmin. Farmacia și centrul de permanență ar trebui să se completeze unul pe celălalt, să funcționeze în tandem”. (S.M.)

Exit mobile version