Obținerea unui pașaport la noi în județ este o adevărată aventură, în condițiile în care oamenii sunt nevoiți să-și piardă nopțile la coadă, alături de copii de doar câțiva anișori, și să accepte toate regulile scrise și, mai ales, cele nescrise de la serviciul care se ocupă de eliberarea acestor documente. Aglomerația crește de la o zi la alta, deși reprezentanții Serviciului de Pașapoarte susțin că au luat o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul cetățenilor, cum ar fi eliberarea unor bonuri de ordine, limitare numărului celor care sunt din alte județe precum și prelungirea programului de lucru. Chiar și așa, cei care stau și câte 24 de ore la rând sunt în continuare nemulțumiți, iar scandalurile sunt la ordinea zilei, în ciuda faptului că jandarmii încearcă să nu scape lucrurile de sub control.
Aglomerația de nedescris, în această perioadă, la Serviciul de Pașapoarte din Vaslui. Oamenii sunt nevoiți să-și piardă nopțile la coadă pentru a fi siguri că obțin documentul fără de care nu pot munci afară. Pe lângă introducerea bonurilor de ordine, autoritățile au apelat și la sprijinul jandarmilor, care asigură ordinea pentru ca lucrurile să nu degenereze. Chiar și așa, reprezentanții Serviciului de Pașapoarte Vaslui susțin că situația se înrăutățește de la o zi la alta, numărul solicitărilor fiind tot mai mare. Drept dovadă sunt cele peste 2.400 de cereri înregistrate în perioada 1 – 19 august, tot atâtea câte au fost în toată luna august 2015 și dublu față de o perioadă obișnuită din an. În consecință, conducerea Serviciului de Pașapoarte a luat unele măsuri, inclusiv cea a prelungirii programului de lucru cu publicul.
”August este lună de vârf și, de aceea, am decis să prelungim programul cu două ore, până la 18.30, pentru două din cele trei ghișee pe care le avem pentru programul cu publicul. Nu mai dăm nici drumul la oameni în concedii, iar ca măsură temporară am limitat la 20 numărul celor cu domiciliu în altă parte decât județul Vaslui și care pot să depună cereri la noi”, a declarat șeful Serviciului de Pașapoarte Vaslui, Dan Ștefănache.
Potrivit acestuia, aglomerația de la Pașapoarte va mai dura cel puțin o săptămână, adică atât cât se vor mai afla în concedii, în luna august, cei veniți din străinătate. (Ionuț Preda)