de Răzvan CĂLIN
Luni, 22 august, cei 382 de candidați din zona Bârlad înscriși la cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an au dat piept cu prima probă scrisă, cea la limba română.
Absolvenții de liceu filiera teoretică — profil real și cei de la filiera vocațională au avut de rezolvat la primul subiect cerințe pe baza textului „Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade. La subiectul al II-lea candidaților li s-a cerut să scrie un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre rolul comunicării în relațiile de prietenie. Ultimul subiect a fost de redactare a unui eseu de 600 — 900 de cuvinte în care să fie prezentate tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu.
Absolvenții de liceu filiera teoretică — profilul umanist și filiera vocațională — profilul pedagogic au avut de rezolvat la primul subiect cerințe pe baza textului „Bordeiul din rezervă”, de Gib I. Mihăescu. La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de scris un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală, iar la ultimul subiect li s-a cerut să redacteze un eseu de 600 — 900 de cuvinte în care să prezinte tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Tudor Arghezi sau lui Ion Barbu.
În singurul centru de examen fixat pentru zona Bârlad – Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” – examenul s-a derulat în condiții normale și fără incidente de natură să perturbe liniștea concursului. Cei 382 de candidați înscriși provin atât de la cele patru licee din Bârlad – Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” și Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”, cât și de la instituții similare din Fălciu, Vetrișoaia, Murgeni, Zorleni și Puiești.
Marți, 23 august, cea mai mare parte a candidaților vor avea parte de o mică pauză pentru că la această dată este programată proba scrisă la limba maternă a minorităților. Dar pe 24 august vor susține proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 26 august candidații vor trebui să treacă de ultimul hop, respectiv proba la alegere a profilului și specializării.
Emoțiile vor atinge cota maximă pe 29 august, când se vor afișa rezultatele obținute (până în ora 16), iar în aceeași zi se vor putea depune și contestațiile de către cei nemulțumiți, în intervalul orar 16 – 20. Între 30 și 31 august, contestațiile vor fi analizate și soluționate, pentru ca pe 1 septembrie să se afișeze rezultatele finale.