În luna august, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița au fost înregistrate peste 265.000 de treceri persoane, dintre care 138.000 pe sensul de ieșire din țară și 127.000 pe sensul de intrare în țară. S-a constatat o creștere cu 51% față de același interval din luna februarie a acestui an.
„Se lucrează la nivelul maxim al capacității punctului de trecere a frontierei, în limita configurației acestuia, fiind folosite toate cele cinci artere aflate pe sensul de intrare în România. Un număr de șase polițiști de frontieră efectuează controlul documentelor și trei vameși pe cel al bunurilor. Valorile mari de trafic sunt determinate de numărul mare de cetățeni din Republica Moldova care își petrec vacanțele în afara granițelor țării de origine și de cei care se întorc la muncă în state ale Uniunii Europene”, precizează un comunicat de presă remis ieri de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași.
Creșterea numărului de persoane care tranzitează frontiera de Est a țării are loc și datorită faptului că începând din luna iunie a anului 2015, cetățenii Uniunii Europene pot circula în Republica Moldova doar cu cartea de identitate: „Pentru perioadele în care se înregistrează vârfuri de valori ale traficului au fost suplimentate echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, ținând cont că în această perioadă sunt efectuate verificări sistematice asupra tuturor persoanelor care tranzitează frontiera. În același timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei și în zona de competență”.
Conducerea instituției le recomandă persoanelor care tranzitează frontiera de Est a României să folosească și alte puncte de trecere, pentru a evita supraaglomerarea unora dintre acestea.
Puncte de frontieră existente pe frontiera româno-moldoveană:
Pe raza jud. Galați avem următoarele puncte de trecere a frontierei:
– PTF Oancea (rutier) – corespondent Cahul – R. Moldova;
– PTF Galați (rutier) – corespondent Giurgiulești – R. Moldova
Pe raza jud. Vaslui avem următoarele puncte de trecere a frontierei:
-
PTF Albita (rutier) – corespondent Leuseni – R.Moldova.
Pe raza jud. Iași sunt următoarele puncte de trecere a frontierei:
-
PTF Sculeni (rutier) – corespondent Sculeni – R. Moldova;
-
PTF Iași – feroviar – Ungheni
Pe raza jud. Botoșani sunt următoarele puncte de trecere a frontierei:
-
PTF Stânca (rutier) – corespondent Costești – R. Moldova;
-
PTF Rădăuți Prut (rutier)– corespondent Lipcani – R. Moldova.
Totodată, reprezentanții ITPF Iași le reamintesc cetățenilor că au la dispoziție o aplicație on-line care prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp. Aplicația folosește modulul de navigație furnizat de Google Maps și accesând tab-ul ‘navigare’ se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere al frontierei. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Verificări sistematice la frontieră
Din noiembrie 2015, Poliția de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituții care au atribuții în punctele de trecere ale frontierei, efectuează verificări sistematice cetățenilor din state membre UE și non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, în conformitate cu prevederile legislației interne și internaționale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activități ce reprezintă o amenințare reală la adresa securității interne și externe. În acest sens, polițiștii apelează la înțelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă și precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competența instituției pentru reducerea timpilor de așteptare și că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetățenilor și fluența traficului de călători.
021.9590 – număr unic de apel al Poliției de Frontieră Române
Numărul unic de informare al Poliției de Frontieră Române, pe întreg teritoriul țării, este 021.9590. Acest serviciu funcționează non-stop, persoanele interesate putând primi informații utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condițiile prevăzute de legislația în vigoare în funcție de scopul călătoriei etc. Totodată, apelând numărul 021.9590, cetățenii pot semnala incidente survenite în traficul transfrontalier, înregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituției și implicit calității de funcționar public cu statut special etc. (G.P)