Gheorghe Istrate, bârlădeanul care a primit titlul de cetățean de onoare al orașului, după o șovăială penibilă a unor consilieri locali, este un om modest, așa cum sunt toți oamenii adevărați. Nu-l interesează politica, nici jocurile de culise și nici răutățile oamenilor. Are principii solide de viață, iar cariera a fost întotdeauna pusă pe primul plan. Este pasionat de ceea ce face, și o face bine, de vreme ce munca i-a fost recunoscută pe plan mondial de către specialiștii care sunt în măsură să o facă.
Dar cine este Gheorghe Istrate? Este un om obișnuit, modest, jovial, pozitiv, atent cu cei din jur și deosebit de instruit. Are o carte de vizită impresionantă, care ar face cinste oricui. Cercetătorul bârlădean are contribuții deosebite la dezvoltarea mineralogiei și vulcanologiei pe plan mondial. A absolvit în 1956 Liceul Teoretic „Gheorghe Roșca Codreanu”, iar în 1962 a terminat cu media 10 Facultatea de Geologie și Geografie din cadrul Universitatea din București. În 1976 obține titlul de doctor în geologie la Universitatea București. În anul 1981 a participat în Italia la un congres internațional de mineralogie și pentru că a fost curtat de Universitatea din Karlsruhe, a decis să rămână în Germania dedicându-se activității didactice și de cercetare științifică, fiind angajat ca cercetător științific principal la această universitate, până în 2005 când s-a pensionat.
Activitatea științifică a bârlădeanului Gheorghe Istrate s-a desfășurat și consolidat în cadrul mai multor congrese, simpozioane și conferințe internaționale de mineralogie și vulcanologie din Italia, Ucraina, România, SUA și Canada. Între 1972 și 1973 a participat la expediția vulcanologică „Vulcantar”, în Antarctica. S-a numărat printre puținii vulcanologi selectați pentru această expediție de cercetare la Polul Sud. În această expediție au participat 13 specialiști – mineralogi, glaciologi și vulcanologi, șase americani, cinci argentinieni și doi români.
„Participarea a doi români în expediția Vulcantar a fost posibilă datorită unui acord cultural încheiat între Ambasada României la Buenos Aires și Ministerul de Externe al Argentinei. Argentinienii aveau nevoie de doi vulcanologi români. Erau mulți specialiști care ar fi avut pregătirea necesară, dar puțini aveau participări și lucrări științifice publicate și recunoscute pe plan mondial. Un dezavantaj a fost pentru mulți și nestăpânirea limbilor străine. Am fost ales eu împreună cu un alt român pentru că aveam aceste atuuri. Vorbesc destul de bine limbile engleză, franceză, germană și italiană, dar mă descurc bine și în spaniolă și rusă”, ne-a mărturisit Gheorghe Istrate.
Alături de specialiștii în vulcanologie, din echipajul care a mers în expediție la Polul Sud a făcut parte și grupul de oceanografi Calypso, condus de Jaques Yves Cousteau. Gheorghe Istrate a declarat că echipa lui Cousteau era totalmente dedicată cercetărilor oceanografice. În expediție fiecare se ocupa de domeniul său, iar el, ca vulcanolog, studia exhalațiile vulcanice și colecta probe pe care le studia ulterior în laborator.
„Cousteau și echipa lui au devenit prietenii mei. Ne-am înțeles extraordinar. Desigur, m-a ajutat și limba franceză în care am comunicat cu ei. Familia Cousteau a fost și un sprijin moral pentru mine. Timp de trei luni, nu am putut lua legătura decât o singură dată cu familia, așa că, de Crăciun, în 1972, familia mea a fost grupul Calypso”, a mai spus Gheorghe Istrate.
Cu toate că a călătorit mult în viață și locuiește de 35 de ani în Germania, iubește enorm România și orașul natal. În anul 2012, împreună cu fostul său coleg de liceu, Viorel Bucur, a fost cel care a inițiat o întâlnire de promoție, la 56 de ani de la absolvirea liceului. Chiar dacă în ultimii cinci ani s-au revăzut la Bârlad, revenirea în oraș este întotdeauna emoționantă. Îl leagă amintiri unice de Bârlad. Copilăria și adolescența, dar și prima dragoste nu pot fi uitate niciodată.
„Am simțit nevoia, zilele acestea, să revăd locurile unde am copilărit și casa în care am stat. S-a schimbat mult orașul, dar chiar și așa am recunoscut zona în care am locuit în copilărie și adolescență. Stăteam în zona bisericii catolice, peste drum de ea. Este o senzație greu de descris în cuvinte, pe care am simțit-o revăzând locuri după zeci de ani. În Germania m-am acomodat destul de bine. Am câțiva prieteni germani cu care ne vizităm, mergem la petreceri, relaționăm. Nemții sunt niște oameni civilizați, dar fiecare își vede strict de viața lui. Sunt convenționali. Nicăieri nu mă simt mai bine ca în România, alături de conaționalii mei”, a concluzionat cel mai nou cetățean de onoare al municipiului Bârlad. (Mihaela NICULESCU)