Est News

Angela Merkel denunță lipsa de solidaritate a țărilor est-europene în criza refugiaților

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a denunțat lipsa de solidaritate a țărilor central și est-europene în criza imigrației, atrăgând replica Poloniei, care susține că sistemul UE de distribuire a refugiaților reprezintă o încălcare a suveranității.

„Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte refugiați doar pentru că sunt musulmani. Fiecare trebuie să aibă propria contribuție”, a declarat Angela Merkel într-un interviu acordat postului ARD.

Cancelarul Germaniei a subliniat că Uniunea Europeană reușește să găsească soluții, inclusiv în problema refugiaților.

Konrad Szymanski, adjunct al ministrului de Externe din Polonia, a criticat declarațiile cancelarului Germaniei. „Cred că această atitudine este dăunătoare pentru Europa și deja atrage o opoziție puternică”, susține oficialul polonez, citat de site-ul agenției AP.

În opinia lui, impunerea cotelor de distribuire a refugiaților la nivelul Uniunii Europene ar încălca suveranitatea statelor membre și ar amenința integrarea europeană.

Săptămâna trecută, un membru al Guvernului Italiei a cerut Uniunii Europene să inițieze proceduri de sancționare a țărilor care nu respectă cotele de distribuire a refugiaților.

Germania, Franța și Austria au sugerat în mai multe rânduri sancționarea țărilor europene care nu acceptă cotele de repartizare a refugiaților. Fostul cancelar austriac Werner Faymann a pledat, acum câteva luni, pentru solidaritatea țărilor central și est-europene membre UE în primirea refugiaților, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire. Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiați. Ungaria va organiza, în octombrie, referendum pe tema aplicării cotelor de distribuire a imigranților.

Sursa: zf.ro

Exit mobile version