Viața în care o farfurie cu mâncare de cartofi e tot ce-ți poți permite să visezi

de Daniel MICU

Copilărie în sărăcie, foame, frig, fără nicio speranță. E povestea a patru frați din satul Boușori, comuna Solesti, orfani de tată și pentru care mama își rupe de la gură pentru a le pune pe masă, în fiecare zi, cartofi. Acoperișul casei e ciuruit, cele două cămăruțe sunt goale, cu pământ pe jos, în jur nicio jucărie, iar de lemne, haine de iarnă sau rechizite pentru școală nici nu poate fi vorba. Mama, care a rămas cu un handicap în urma unui accident din tinerețe, spală la mână, nu are frigider și gătește ore în șir la o plită improvizată din cărămizi și bucăți de țiglă, în curte.

O cheamă Liliana Lancăjan, are 49 de ani și a adus pe lume opt copii. Abia născuse când și-a pierdut soțul, în urmă cu patru ani. Neputincioasă, mezina a a fost dată de suflet unor rude. Trei dintre copii sunt majori acum și au plecat prin țări străine să își facă un rost.

Liliana a rămas acasă cu patru copii, două fete și doi băieți, de 9, 14 și 16 ani. Cu toții trăiesc din mai puțin de 10 milioane de lei pe lună. Nu se plâng și nici nu cer nimănui. Se descurcă așa cum pot. Deseori, femeia se îndatorează la un magazin, din sat, atunci când rămâne fără alimente. Cartofii nu lipsesc de pe masa lor, iar tacâmuri de pui cumpără doar atunci când ridică alocațiile.

De când a rămas văduvă, grijile și nevoile ei s-au înmulțit. Acum se gândește cu groază că vin ploile și acoperișul e spart. Nu are putere să îl repare, darămite să îl schimbe. Când e frig se îngrămădesc cu toții într-una din cele două cămăruțe sărăcăcioase, pentru a face economie la lemne. Dar anotimpul rece bate la ușă și ei nu au nici haine, nici încălțăminte și nici rechizite de școală. Toți bănuții lor se duc pe mâncarea puțină, pe care o gătesc în condiții greu de imaginat, pe o plită improvizată în curte, din cărămizi și bucăți de țiglă. Copiii nu au mers niciodată la cofetărie și nu au nicio jucărie. Ei își doresc să nu mai plouă în casă.

”Când era soțul era mai bine. Mergea la lucru și viața era mai ușoară. Acum, cu banii pe care îi iau abia mă descurc cu necesarul casei. Începe școala, am două fete scoală la Vaslui, iar alți doi aici, la Solești. E foarte greu, dar ce să fac? Tot ce îmi doresc este să fie copiii fericiți. Mie îmi trebuie mai puțin, dar pentru ei aș vrea să avem un acoperiș prin care să nu plouă, să am cu ce să-i hrănesc și cu ce să-i îmbrac ca să poată merge la scoală. Atât vreau”, ni s-a destăinuit Liliana.

Petru, unul dintre copii ar vrea, în secret, un calculator, ca al lui Dănuț, colegul lui. Și-ar mai dori să mănânce ruladă la o cofetărie. Nu a fost niciodată într-o cofetărie, dar a auzit el că e un loc minunat, cu multe dulciuri, cu fel de fel de prăjituri pe care le poți mânca acolo, deoarece primești și farfurie și linguriță.

Nici jucării nu au și nu au avut vreodată. Nici măcar o minge. Paul, celălalt băiat, și-ar dori o bicicletă, dar nu crede că va avea una vreodată.

Toți vecinii știu despre viața grea a Lilianei și nutresc multă milă pentru ea și copii. Nu sunt multe familii în sat care să mănânce carne atât de rar cum mănancă familia Lilianei. Meniul obișnuit îl reprezintă mămăliga, cartofii, borșul de zarzavat și, uneori, fasolea. Cât poate și ea să cultive pe lângă casă.

Mâncarea este gătită între niște pietre peste care femeia a pus o tablă drept plită. Are butelie, dar nu are aragaz.

Lăcrămioara Huhuleac, vecina Lilianei îi cunoaște îndeaproape toate necazurile și o compătimește cu sinceritate pentru toate câte îndură copiii ei: ”Are nevoie de ajutor, nu are mașină de spălat, nu are frigider, nici bani de rechizite, începe școala, nici mâncare. E greu! Multe lucruri își doresc, mititeii, pentru că văd pe alții cu o bicicletă, o minge, haine frumoase. Unii părinți le pot oferi copiilor, ea nu poate. Măcar de-ar sta bine cu sănătatea, dar handicapul îi face viața și mai de coșmar decât este”.