Ieri, primarul Bârladului a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Clubului Rotary Bârlad care au venit cu propunerea realizării unui parteneriat cu municipalitatea în vederea achiziționării unui laparoscop și a unei truse laparoscopice pentru secția Chirurgie a spitalului bârlădean.
Membrii Rotary Bârlad au reușit să strângă, în aproape un an, 140.000 de lei – o sumă importantă, dar insuficientă pentru achiziționarea laparoscopului împreună cu o trusă de instrumentar pentru colecistectomie, care costă peste 280.000 de lei.
La finalul primei întâlniri cu edilul orașului, reprezentanții Clubului Rotary nu au primit un răspuns cert, ci doar promisiunea că Primăria și Consiliul Local Bârlad vor încerca să identifice o sursă de finanțare ce va fi propusă spre alocare, cu destinația amintită, consilierilor locali.
Membrii Clubului Rotary Bârlad sunt hotărâți să meargă până la capăt în realizarea demersului pentru dotarea secției Chirurgie cu un nou laparoscop. Vor ajuta medicii și implicit pacienții, achiziționând module ale laparoscopului, în funcție de banii strânși până acum. Dacă parteneriatul cu primăria se va realiza, atunci vor achiziționa întreg aparatul împreună cu trusa pentru colecistectomie. (Mihaela NICULESCU)