Est News

(VIDEO) În loc de tort aniversar, va avea lumânări la căpătâi! O tânăra mamă din Crasna s-a sinucis cu o zi înainte de împlinirea unui an de căsnicie

În ziua în care trebuia să sărbătorească un an de la căsătorie, un tânăr soț din satul Crasna va merge la morgă pentru a-și scoate în sicriu femeia lângă care era pregătit să trăiască pentru tot restul vieții. O femeie tânără, frumoasă, veselă și vorbăreață. În ciuda acestor trăsături, pe care i le știa toată lumea care a cunoscut-o, se pare că Daniela Haba ascundea un suflet sensibil și o tristețe despre care nu a îndrăznit să vorbească nimănui.

Sâmbătă seară, Daniela Haba, o tânără de 20 de ani, mamă a doi copii mici, s-a spânzurat, fără niciun motiv aparent. A fost găsită fără suflare într-o magazie de către soacra ei, venită să o ajute la treburi, iar medicii de la Ambulanță nu au putut decât să constate decesul. Mâine, Daniela și soțul ei, Ciprian, ar fi aniversat 1 an de căsătorie.

Daniela Haba era mama a doi copii, unul de un an și nouă luni, și altul de numai 9 luni. După cum spun rudele și vecinii, nu avea probleme în căsnicie. În ciuda greutăților, cei doi soți nu se certau niciodată, munceau împreună, iar părinții bărbatului, care locuiesc în apropiere, i-au susținut întotdeauna.

sinucis-crasnaTeribila descoperire a fost făcută chiar de soacra acesteia, venită să stea cu copiii, pentru ca nora să termine treburile în curte. Bătrâna a alergat într-un suflet la o vecină, care a sunat la 112. Împreună, cele două femei au încercat o readucă în simțiri până la sosirea medicilor, însă nimic nu se mai putea face pentru tânăra mamă. Medicii au constatat decesul și au anunțat poliția. Nu a fost găsit niciun bilet de adio, prin care femeia să își explice decizia, iar rudele au declarat în fața oamenilor legii că aceasta nu s-a plâns de nimic în ultimele zile și nici nu părea abătută. Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru necropsie. Marți, Daniela va fi condusă pe ultimul drum.

”M-am dus la vecina, am anunțat. Ea a dat telefon la salvare. Nu știu ce s-a întâmplat. A adus vaca, am vorbit cu ea și a zis că mulge vaca și spală copiii. Știu că au stricat porcii porumbul și s-au dus amândoi. Am stat eu cu copiii. La nuntă la sora ei au fost, am stat cu băieții. Poate că lipsa banilor, nu știu ce să zic. Dar.. toată lumea are greutăți cu banii. Eu i-am ajutat cât am putut, i-am lăsat aici în casă, aveau locul lor”, povestește Georgeta Haba , soacra Danielei.

Toată ziua, tânăra s-a comportat normal. A vorbit la telefon cu soțul, aflat la muncă în satul vecin, apoi a fost cu el să aducă nisip cu căruța.

Cumnata femeii, Aneta Mihăilă, și ea marcată de tragica întâmplare, a spus: ”Pana a venit mămica mea din jos să stea cu copii, ca ea să mulgă vaca, ea era deja… Când au găsit-o și când au ajuns și vecinii ea era caldă încă. Poate că dacă veneau mai devreme… cine știe. Noi suntem trei surori. Cu toatele ne înțelegeam bine, o respectam, o socoteam ca și sora noastră. O chemam la cafea, stăteam de vorbă. Cu fratele se înțelegea bine. Se descurcau mai greu, nu au fost bătăi, iar certuri, ca în casa omului. Nu știu ce a determinat o pe Dana să facă așa ceva”.

Ciprian Haba este șocat de ceea ce a putut să facă soția lui și nu înțelege de ce: ”Am venit acasă, am băgat căruța în ogradă, am dat mâncare la cai, apoi am mers la tata cu tot ea. M-am dus apoi după nisip cu căruța, a mers cu mine. Am întrebat-o dacă a dat apă la vacă și a spus că nu. Am trimis-o acasă să se ocupe de vacă. Când am venit înapoi, poarta era deschisă și o vecină a zis că Dana s-a spânzurat. Eram să cad. Era întinsă, la deal, buzele vinete. Nu știu ce a fost. A râs la telefon, a glumit. Nu știu ce a fost în capul ei să își ia zilele deodată. Nici măcar nu ne-am certat”.

Deși știe că va fi greu, bărbatul este hotărât să facă tot ce-i stă în putință pentru că cei doi copilași să simtă cât mai puțin lipsa mamei: ”Îi cresc în continuare. Cum o fi, cum nu o fi, prin apă și foc, fără copii nu pot trăi. Îi cresc cu bunicii”.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=XPnXNNExirE&w=560&h=315]

Nici socrul Danielei nu are habar ca nora lui să fi avut vreun necaz, să fie supărată: ”Nu am certat-o, nu am ocărât-o, nu am zis nimic. A mâncat cu noi, la 11. Băiatul era la muncă la Gura Albesti. Noi aveam masă întinsă, am mâncat cu toții. Era ca și copilul meu”.

Tot satul are numai cuvinte de laudă la adresa tinerei, dar nimeni nu înțelege ce a determinat-o să recurgă la acest gest extrem.

”Mai bună de atât nu se putea, hărnicuță, frumușică, toate calitățile pe care le vrei la o femeie așa de tânără”, spune o vecină.

Întreaga familie se pregătește acum să o conducă pe ultimul drum pe tânăra mamă frumoasă și veselă dar care, iată, ascundea în suflet o tristețe adâncă, la care nu a lăsat pe nimeni să ajungă.

Exit mobile version