Turcia trebuie să ofere dovezi clare în privința participanților la tentativa de lovitură de stat și să evite vizarea profesorilor și jurnaliștilor care doar au lucrat pentru firme asociate cu mișcarea lui Gulen, a declarat Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, scrie Reuters.
În caz contrar, Ankara riscă să fie sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care are rolul de asigura respectarea prevederilor înscrie în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Autoritățile de la Ankara au declarat că procesul de anchetare și judecare a complotiștilor va fi unul complet transparent.
În urma tentativei de lovitură de stat, mii de militari au fost excluși din forțele armate, iar peste 100.000 de persoane, inlcusiv funcționari publici, jurnaliști sau profesori au fost suspendați sau demiși.
„Nu sunt în mod necesar vinovați. Despre profesorii și jurnaliștii care au lucrat în școli și instituții media ale lui Gulen – nu poți spune automat doar pentru atât că sunt implicați în lovitura de stat militară,” a mai spus oficialul european.
Ankara afirmă că Fethullah Gulen, un cleric musulman auto-exilat în Statele Unite, ar conduce o organizație teroristă ce s-a infiltrat în instituțiile turce de stat și că ar fi orchestrat tentativa de răsturnare a regimului Erdogan.
Sursa: mediafax.ro