Curtea Constituțională (CCR) dezbate miercuri legea care prevede că aleșii care și-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzați de conflict de interese, dar și o serie de acte normative prin care au fost acordate sporuri financiare pentru bugetari.
Legile care prevăd sporuri și stimulente financiare pentru bugetarii din administrație, din Ministerul Transporturilor și Sănătate, precum și cei care dețin titluri de doctor, au fost atacate la CCR de către Guvern în luna iulie.
Una dintre legile atacate de Executiv la CCR este statutul funcționarilor publici, act normativ modificat în iunie de Parlament și care prevede acordarea pentru personalul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (A.N.F.P.), inclusiv demnitarii, a unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat salariului de bază lunar, care face parte din acesta și care constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.
Guvernul a atacat la CCR încă două legi privind majorări salariale acordate bugetarilor – personalului bugetar care posedă titlul științific de doctor, personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii și din Ministerul Transporturilor.
O altă modificare contestată la CCR prevede o majorare de 10% a salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului, în cazul în care, fie sunt structuri nou înființate, fie contractul colectiv de muncă a expirat.
Totodată, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor, adoptată de Parlament în 28 iunie 2016.
Amendamentul contestat propune majorarea salariilor de bază ale personalului din cadrul Ministerului Transporturilor cu 23 de clase de salarizare succesive față de clasa deținută, respectiv o majorare salarială de 57,5%, începând cu 1 septembrie 2016.
Executivul a atacat la CCR și modificările aduse de Parlament legilor 95/2006 și 263/2004, prin care Ministerul Sănătății și instituțiile cu rețea sanitară pot acorda personalului medical stimulente lunare în limita a două salarii brute pe țară, pe motiv că nu există stabilită sursa de finanțare.
În toate aceste cazuri Executivul a subliniat că există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestor măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat prin Legea bugetului pentru anul 2016, lege adoptată de Parlamentul României.
Legea care prevede că aleșii care și-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzați de conflict de interese a fost atacată la CCR de 98 de deputați de la PSD, UDMR, minorități, plus un reprezentant PNL.
Textul sesizării a fost semnat de 76 de deputați PSD, 13 UDMR, 9 reprezentanți ai minorităților și un liberal, iar adresa de înaintare a sesizării de neconstituționalitate a fost semnată de liderul deputaților PSD, Florin Pâslaru, în condițiile în care proiectul a fost inițiat de actualul președinte interimar al Camerei Deputaților din partea PSD, Florin Iordache, și de deputatul UDMR Marton Arpad, fiind votat de parlamentari de la toate partidele.
Unul dintre motivele invocate de semnatarii sesizării este acela că legea ”ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție” deoarece actul normativ introduce el însuși o interpretare cu privire la conflictul de interese.
Un al doilea motiv invocat de autorii sesizării de neconstituționalitate este că legea ”are efecte retroactive încălcând principiul neretroactivității legii consacrat de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României: <<Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile >>”. ”Prin interpretarea art. 38 alin (11) din legea nr. 96.2006 privind statutul deputaților și al senatorilor va apărea o contradicție între dispozițiile din legea generală 161/2003 și dispozițiile din legea specifică 161/2003 încălcându-se spiritul Constituției”, mai arată autorii sesizării.
De asemenea, în textul sesizării se mai precizează: ”(Legea, n.r.) asigură o clauză de impunitate retroactivă fiind o <<subtilă dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie>> pentru parlamentarii care au angajat rude înainte de data la care a intrat în vigoare această interdicție prevăzută de art. 38 alin (11) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, aceștia nemaiputând fi trași la răspundere juridică penală și civilă”.
”Trebuie menționat că infracțiunea de <<Conflict de interese>> prevăzută de art. 301 C.P. nu este aplicabilă unor fapte în care există o vinovăție, o încălcare a legii, ci se adresează acelei <<zone gri>> în care se incriminează posibilitatea ca funcționarul public să acționeze fiindu-i afectată imparțialitatea de un interes personal. (…) Vă solicităm să declarați neconstituțională legea privind interpretarea art. 38 alin. (11) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor în raport cu argumentele aduse”, încheie autorii sesizarea trimisă la CCR.
Sursa: mediafax.ro