A absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Universitatea București. Pentru că nu a avut nicio oportunitate în țară, a plecate. Norocul i-a surâs atunci când a cunoscut un cetățean belgian, care, ulterior i-a devenit soț. A avut de ales: să rămână în România sau să plece în Belgia. Nu a stat pe gânduri și s-a mutat la Bruxelles.
– Larisa, cum ai ajuns să lucrezi la Parlamentul European?
– Am ajuns la Parlamentul European înainte de aderarea României, în 2007. Practic, am fost angajată ca agent contractual la Parlamentul European la începutul anului 2006. Experiența mea a constat în a lucra foarte aproape, în cadrul Grupului Socialist, într-o unitate care se ocupa de aderarea României și Bulgariei în U.E. Experiența mea a fost extraordinară. Mi-a plăcut enorm cadrul acela multicultural, eram considerați la fel ca ceilalți, ba erau foarte interesați de România. Am avut colegi extraordinari. În viața de zi cu zi, aveam posibilitatea de a merge la diverse reuniuni ale Grupului Socialist. Informația circula, doar interesat trebuia să fii. Să nu mai vorbim de clădirea Parlamentului European, care era atât de impunătoare, aveai mereu ceva de descoperit și invita oamenii pentru a se cunoaște, pentru a se întâlni. O amintire foarte plăcută.
-Ai fost aproape de parlamentarii europeni, inclusiv de cei români. Cum s-au descurcat? Cât de atenți ar trebui să fim atunci când îi votăm?
– Este foarte important ca noi să dăm atenție votului. Avem datoria de a vota de fiecare dată când acest lucru se impune.
– Dar trebuie să se impună și să apere interesele țării care i-a trimis acolo.
-Eu consider că cei mai mulți și-au făcut datoria. Depinde de implicarea fiecăruia. Eu cred că sunt interesați să se implice pentru a deveni ei înșiși raportori pentru mai multe tematici. Este și în interesul lor. Toată activitatea lor este înregistrată și la sfârșit de mandat se văd roadele muncii lor. De la Bruxelles la București există vizibilitate foarte mare, și atunci fiecare cetățean al României are posibilitatea de a se informa direct de pe site-ul U.E., chiar al Parlamentului European, unde pot vedea activitatea fiecărui deputat european.
”Nu este ușor să pătrunzi pe piața europeană”
-Nu sunt mulți tineri bârlădeni care au ajuns să lucreze în Parlamentul Europei. Doi sau trei. Cât timp ai lucrat acolo ca funcționar?
-Ai câștigat concursul, dar nu te-ai întors să lucrezi la Parlamentul European.
– Este adevărat. S-a întâmplat ca în momentul acela, nu doar din curiozitate, dar și din interes, să doresc să-mi extind activitatea în alte instituții ale U.E. Pe lângă Parlamentul European, mai există Comisia Europeană, Consiliul European plus alte două comitete – Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social European. Am vrut să am o experiență în cadrul Comisiei Europene, care, la fel, este o organizație vastă, structurată pe mai multe Directorate Generale. Am o vechime de 8 ani la Comisia Europeană. Mi-am început activitatea în 2008, la Directoratul General pentru Sănătate și Protecția Consumatorului, la Directoratul General pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, iar în momentul de față lucrez la Directoratul General pentru Energie. Sunt niște experiențe din care înveți enorm. Înainte să-mi încep activitatea la Parlamentul European, mi-a trebuit peste un an să-mi găsesc de lucru. Fiecare român plecat în străinătate are o poveste a lui, dar nu este ușor să pătrunzi pe piața europeană pentru că ți se cere experiență de lucru pe piața europeană. Lucrând mi-am dat seama că așa capeți experiență. Sunt lucruri pe care noi nu le învățăm în România și ar trebui să acordăm atenție și acestor detalii.
”Unde s-a mai văzut într-o țară europeană ca intermediarul între contribuabil și funcționarii unei instituții să fie o portăreasă?”
– Te-ai întors acasă după 17 ani. Cum ai regăsit orașul?
– Când am plecat din Bârlad, orașul era mort. Nimic nu se mișca. Am plecat din pură disperare. Mi se părea un oraș închis, fără perspectivă, unde nu mă puteam dezvolta profesional. Am plecat, totuși, cu o mare tristețe. După atâția ani, pot să spun că am regăsit orașul într-o lumină plăcută. Activitatea comercială s-a dezvoltat, se vede că se mișcă ceva. Atunci când am plecat, nici nu se putea pune problema închirierii unor locuințe personale. Observ că s-au schimbat clădirile, arată destul de modern și se vede că orașul este îngrijit. Îmi plac spațiile verzi, se vede că cineva are grijă de orașul ăsta.
– Și în ceea ce privește oamenii ai remarcat aceeași evoluție?
– În ceea ce privește oamenii, sunt un pic dezamăgită. Obișnuită cu transparența, cu vizibilitatea dintr-un oraș european,
”Tânjesc și în România după un funcționar public care tratează cetățeanul ca pe o ființă demnă”
– Există o diferență între funcționarul public european și cel român?
– Din punctul meu de vedere, un funcționar european este foarte, foarte angajat. Se muncește foarte mult. Iar funcționarii publici europeni au cereri diverse de la cetățenii Europei. Este un întreg sistem prin care acea cerere este tratată pentru a fi rezolvată. Tânjesc și în România după transparență, după un funcționar public care nu se mai ascunde după nu știu câte persoane și care tratează cetățeanul ca pe o ființă demnă. Încă, după atâția ani, nu reușim să ne deschidem către public, nu înțelegem care sunt beneficiile unei discuții directe.
– Ai noștri funcționari se plâng de prea multă muncă, de oboseală…
– În UE, un funcționar public lucrează, în afară de cele 40 de ore pe săptămână obișnuite, multe ore suplimentare. Niciunul nu comentează de ce a lucrat atât. Ei știu să trateze cetățeanul, semenul lor.
– Îți mulțumesc foarte mult și îți urez o vacanță plăcută în continuare!
– Și eu îți mulțumesc pentru acest interviu și sper ca atunci când revin acasă să găsesc lucrurile schimbate în bine. (A consemnat Mihaela NICULESCU)