După o perioadă de aproximativ un an, în care nu a putut organiza activități cu publicul deoarece a fost în inventar, astăzi, de la ora 16.30, deschide sesiunea de toamnă a lansărilor de carte. Profesorul Nelu Buța, din Murgeni, își va lansa prima sa carte – „Poeme de dragoste, cerești & Fabule”, apărută la Editura „Sfera” din Bârlad.
Profesorul Nelu Buță lucrează acum la un nou volum de fabule pe care-l va lansa, probabil, tot la Bârlad. Profesorul scriitor are o implicare deosebită în activitatea Liceului Agricol din Zorleni, inclusiv în plan cultural – artistic. A scris mai multe scenete care au fost interpretate de elevii școlii și este, de asemenea, coordonatorul trupei „Luminița”, trupă de dansuri populare și țigănești.
„Pe 16 octombrie, redeschidem seria lansărilor de carte, respectiv sesiunea de toamnă. Startul îl va constitui lansarea volumului <<Poeme de dragoste, cerești & Fabule>>, dar toamna va fi bogată în activități, mai ales că în noiembrie se împlinesc 110 ani de la înființarea bibliotecii”, a declarat Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Biblioteci din cadrul Primăriei Bârlad.
Având în vedere aniversarea a 110 ani de existență, Biblioteca „Stroe Belloescu” va demara în luna noiembrie o campanie de promovare a cititului. (Mihaela NICULESCU)