Est News

Marcel Bărbuț, acționar și CEO al AdePlast: Statul român nu susține absolut deloc firmele locale în strategia ajutoarelor de stat

Producătorul român de materiale de construcții AdePlast Ploiești a criticat strategia guvernului de acordare a ajutoarelor de stat, considerând că favorizează companiile foarte mari, de afară și nu susține deloc firmele locale. 

„Ne-a lovit foarte puternic faptul că statul român le dă bani numai la străini sau dă bani la firme inexistente și fără niciun fel de trecut. În mod sigur ne-a afectat și a afectat mulți români care vor să investească. Statul român susține numai companii foarte mari, foarte puternice de afară, care ar putea singure să-și desfășoare investițiile, nu susține absolut deloc firmele românești“, susține Marcel Bărbuț, acționar și CEO al AdePlast.

Investiția totală s-ar fi ridicat la 126 de milioane de lei, dintre care aproape jumătate ar fi reprezentat contribuția statului pentru un proiect în Oradea, potrivit informațiilor Ministerului de Finanțe.

„De acei bani depindea foarte mult proiectul, căutăm soluții, căutăm alternativă de la fonduri de investiții, purtăm discuții cu băncile. Deocamdată nu putem să-l facem decât dacă găsim alte soluții de finanțare“, mai spune Bărbuț.

AdePlast a fost a șaptea companie respinsă din schema ajutoarelor de stat, cu 63 de puncte. Dacă s-ar fi realizat proiectul, ar fi creat în jur de 165 de noi locuri de muncă, potrivit lui Marcel Bărbuț.

Compania operează în prezent trei fabrici, la Oradea, Roman și Ploiești. AdePlast a avut anul trecut 282 de angajați.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version