Partidul Rusia Unită, al președintelui Vladimir Putin, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar din Rusia, cu 44,5% din voturi, arată un sondaj efectuat la ieșirea de la urne.
Partidul Rusia Unită (conservator, centru-dreapta), condus de premierul Dmitri Medvedev, a obținut 44,5% din cele 450 de locuri din Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, potrivit sondajului efectuat de Centrul pentru studierea opiniei publice (VCIOM) și difuzat de agenția Tass.
Pe locul doi se clasează Partidul Liberal-Democrat (LPDR, extremă-dreapta), condus de politicianul ultranaționalist Vladimir Jirinovski, cu 15,3%, urmat de Partidul Comunist (CPRF, extremă-stânga), al lui Ghennadi Ziuganov.
Pe locul patru se situează formațiunea Rusia Dreaptă (extremă-stânga), 8,1% din voturi.
Prezența la urne în scrutinul parlamentar din Rusia era de 39,5% la ora 18.00.
Peste 111,6 milioane de alegători ruși au fost chemați duminică la urne într-un scrutin care probabil va avea ca rezultat consolidarea controlului partidului Rusia Unită asupra Dumei de Stat.
Alegerile sunt considerate un test înaintea scrutinului prezidențial din 2018.
Unsprezece partide politice și 6.500 de candidați participă la cursa electorală pentru desemnarea celor 450 de membri ai Dumei de Stat.
În paralel, se desfășoară alegeri în 85 de regiuni ruse.
Sursa: mediafax.ro