de Răzvan CĂLIN
Alina Mihaela Chiper, singurul consilier PMP din cadrul CL Perieni, a fost aleasă să ocupe fotoliul de viceprimar.
După lupte seculare care au durat vreo trei luni, comuna Perieni are în sfârșit și un viceprimar în persoana învățătoarei Alina Mihalea Chiper, cea care deține singurul
După cum se știe, alegerile locale din 5 iunie au făcut ca la Perieni, componența CL să fie una echilibrată: PNL și PSD au obținut fiecare câte șase mandate, pentru ca PMP să-și adjudece cel de al 13-lea mandat. Situația este similară cea de la Bârlad, unde liberalii și pesediștii au câte 10 mandate, iar independentul Bogdan Sârbu deține mandatul cu numărul 21.
La Perieni, liberalii (care au câștigat și primăria, avându-l ca edil-șef pe Alexandru Iacob, și-ar fi dorit să-și impună ca viceprimar propriul candidat, Dumitru Artene. La rândul lor, cei de la PSD l-au aruncat în cursă pe Vasile Roșca, liderul organizației locale și fost primar al comunei de-a lungul a trei mandate. Însă, după cum se vede, până la urmă, Alina Chiper s-a dovedit a fi varianta posibilă, ea reușind să-și atragă sprijinul celor șase consilieri liberali. Astfel că la sfârșitul scrutinului, ea a fost desemnată câștigătoare cu șapte voturi pro. Într-o primă fază, pesediștii au lansat o stratagemă, propunându-l pentru postul de viceprimar fix pe liberalul Dumitru Artene. Cum acesta a refuzat elegant, cei de la PSD au mers pe cartea lui Vasile Roșca. Însă, după cum s-a văzut, nici una dintre cele două ”scheme” nu le-a reușit. Roșca a pierdut cursa pentru fotoliul de viceprimar la o diferență de un singur vot. Scor final Alina Chiper – Vasile Roșca, 7 – 6!
Acum așteptăm cu nerăbdare cum se va termina telenovela numirii viceprimarului de Bârlad, unde bătălia este cel puțin la fel de încrâncenată, iar orgoliile și mai dihai!